Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:03 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Magazinul Brick Ovidiu a fost inaugurat astăzi. Cu ce surprize au fost întâmpinați primii clienți

ro

02 Jul, 2021 17:10 6997 Marime text
 
  • Magazinul Brick Ovidiu a fost inaugurat astăzi, 2 iulie, de la ora 8.00
  • Planurile de dezvoltare pentru această vară includ finalizarea negocierilor pentru extinderea în Satu Mare, Ploiești și București, în vreme ce pentru viitorul magazin din Oradea compania a depus deja documentația PUZ 
Compania Brick România, primul brand de magazine de bricolaj, home improvement și proiecte DYI din țară, cu tradiție de aproape 20 de ani pe piață, a deschis astăzi centrul regional din orașul constănțean Ovidiu, al patrulea magazin din rețeaua sa națională.
 
Magazinul Brick Ovidiu a fost inaugurat astăzi, 2 iulie, de la ora 8.00, iar primi 3000 de vizitatori au primit cadou o tigaie. De asemenea, la inaugurare clienții magazinului au fost cinstiți cu mici din partea casei!

„Sărbătorim alături de voi deschiderea Magazinului Brick Ovidiu cu oferte incredibile, cadouri, surprize și târg cu preparate tradiționale românești“ – au anunțat reprezentanții Brick România pe pagina de Facebook.

Noua locație a fost deschisă în orașul Ovidiu, pe strada Tulcei nr. 1 și se adresează unui areal de 60.000 locuitori care este neacoperit comercial până acum în județ și care va avea acces rapid la varietatea produselor comercializate de brandul dobrogean. Brick Ovidiu este construit pe o suprafață utilă de 2.728,10 mp, iar la exterior sunt amenajate aproximativ 150 locuri de parcare. De asemenea, odată cu noul centru 30 de noi angajați s-au alăturat echipei Brick România.
 

„Datorită cererii existente în piață, ne-am dorit să avem un magazin Brick mai aproape de arealul de 60.000 locuitori din localități precum Lumina, Mihail Kogălniceanu, Cogealac, Tariverde, Corbu sau Săcele. În plus, noua locație este mai apropiată și de locuitorii din Năvodari și Mamaia Sat”, spune Viorel Dima, Director de Dezvoltare Brick România.

 „Facem primul pas în strategia noastră de extindere din acestă vară cu inaugurarea centrului regional din localitatea Ovidiu, care vine pe fondul cererii existente în piață. Acesta va oferi o gamă variată de articole pentru bricolaj, decorațiuni, lacuri și vopsele, electrocasnice, instalații sanitare sau placaje ceramice, cu un portofoliu de peste 40.000 produse ce satisfac orice proiect de construcție sau amenajare. Industria în care activăm, aceea a bricolajului şi a bunului de larg consum, este foarte dinamică şi competitivă, prin urmare ne bucură proporţia mare de clienţi care revin în magazinele noastre, dar și faptul că reușim să îi fidelizăm prin diversitatea produselor, serviciilor şi prin preţurile noastre accesibile. Suntem un brand cu profil popular, cu prețuri mici și ne adresăm clienților cu venituri mici și medii, care caută cel mai bun raport calitate-preț”, declară Oana Nechita, Director Executiv Brick România. 

 
Centrul regional Ovidiu este primul din seria locațiilor noi pe care Brick România le are în planurile sale de extindere. Compania confirmă și în 2021 tendința de creștere pe segmentul său de activitate: în primul semestru al acestui an, compania dobrogeană a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 15% față de aceeași perioadă a anului precedent, ridicându-se la 62,6 milioane de lei.
 
În ciuda restricțiilor din pandemie, compania Brick România a încheiat anul 2020 cu creșteri importante, astfel că cifra de afaceri a crescut cu aproape 7 procente față de anul 2019, ajungând la peste 116 milioane de lei. Și profitul companiei a crescut de la 2,8 milioane de lei în 2019 la 4,8 milioane de lei în 2020. Rezultatele financiare ale companiei susțin planurile de extindere pe care le are Brick România, pentru anul în curs.
 
Totodată, managementul companiei confirmă planurile de extindere la nivel național a rețelei de magazine Brick. Identificarea de locații noi pentru magazine face parte din strategia pe termen mediu și lung a companiei, astfel că pentru vara lui 2021 managementul Brick România are în plan finalizarea negocierilor pentru alte magazine în Ploiești, București, Cluj și Satu Mare. Totodată, pentru viitorul magazin Brick din Oradea, compania a depus deja documentația PUZ, iar acesta va avea un spațiu de vânzare cu o suprafață de 9.800 mp, precum și parcare și spații de depozitare.
 

„Bugetul de investiţii pentru următorii ani este destinat în totalitate deschiderii de noi locaţii. Numai anul trecut, am vândut un număr de 15 milioane de articole, iar creșterile înregistrate în ciuda contextului pandemic și cererea existentă în piață ne susțin planurile de dezvoltare pentru următoarea perioadă. Vrem să ducem principiile brandului Brick și în alte zone ale țării, în orașe precum Oradea, Ploiești, Cluj, Satu Mare sau Capitala, mai ales că printre clienții noștri fideli se numără deja persoane din aceste regiuni”, adaugă Viorel Dima, Director de Dezvoltare Brick România. 

Despre Brick România
 
Brandul Brick este prezent pe piața dobrogeană de aproape 20 de ani. Înființat în anul 2002, magazinul Brick este un solid furnizor de produse universale folosite pentru construirea, întreținerea, amenajarea sau decorarea locuinței. Brick se adresează în special clienților persoane fizice, pentru proiecte de tip DYI, dar și dezvoltatorilor imobiliari pentru proiecte rezidențiale, oferind un portofoliu de 60.000 de articole din 16 domenii.
 
În ultimii trei ani, două noi magazine Brick au fost deschise. Compania constănțeană Brick este prezentă din anul 2017 și pe piața din sudul litoralului prin magazinul Brick Mangalia, iar în anul 2019 compania a inaugurat magazinul Brick Giurgiu. Politica de dezvoltare este sustinută și de cifra de afaceri în creștere. Pentru 2021, Brick România are în plan deschiderea unui magazin nou în Ovidiu (2 iulie), dar și finalizarea negocierilor pentru locații în Oradea, Satu Mare, Ploiești, Cluj și București. În prezent, echipa Brick România numără aproximativ 300 de angajați, număr care va crește odată cu noile magazine deschise.
 

Cu o politică de preţuri accesibile și reușind să mențină un raport excelent calitate-preț, echipa Brick și-a demonstrat angajamentul față de clienți, care au recompensat brandul cu fidelitatea lor, astfel că materialele cumpărate de la Brick sunt astăzi prezente în aproape fiecare casă din Constanța. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii