MAI 180 de percheziții în dosare penale privind combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității economice și investigații criminal
MAI: 180 de percheziții în dosare penale privind combaterea criminalității organizate, investigarea criminalității
14 Nov, 2023 12:47
ZIUA de Constanta
1103
Marime text
Marți, 14 noiembrie 2023, efectivele Poliției Române desfășoară 24 de acțiuni și 180 percheziții domiciliare în dosare penale în care se efectuează cercetări cu privire la fapte grave, precum constituirea unui grup infracțional organizat, spălare de bani, evaziune fiscală, uz de fals și fals în declarații.
În două dosare penale, polițiști din cadrul Direcției de Investigare a Criminalității Economice efectuează 42 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov, Călărași și Vâlcea, la locuințele unor persoane bănuite de ilegalități în domeniul comercializării deșeurilor de materiale reciclabile feroase și neferoase.
Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de Poliția Română, grupul infracțional ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 66.000.000 de lei. Faptele ilegale ar fi avut loc în perioada 2016-2022.
În ambele cazuri, activitățile se desfășoară sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, respectiv Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R.-Direcția de Investigare a Criminalității Economice, Direcția de Investigații Criminale, precum și din cadrul Serviciilor de Investigare a Criminalității Economice -D.G.P.M.B., I.P.J. Ilfov și I.P.J. Vâlcea, cu sprijinul de specialitate al Institutului Național de Criminalistică, Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale, Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și al Grupării de Jandarmi Mobilă ”Matei Basarab” Ploiești.
Într-un alt dosar penal, de evaziune fiscală, cu un prejudiciu estimat la 1.000.000 de lei, polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș pun în aplicare 14 mandate de percheziție domiciliară, în județele Mureș, Giurgiu, Ilfov, Dâmbovița și în municipiul București, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș.
Acțiunea beneficiază de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Mureș, polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Mureș, cel al polițiștilor inspectoratelor de poliție județene Giurgiu, Dâmbovița, Ilfov, Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, precum și al efectivelor de jandarmi, a mai punctat sursa citată.
Suportul de specialitate este asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
De asemenea, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, au pus în aplicare mandate de percheziție domiciliară, în județul Neamț, în două cauze penale în care se estimează că faptele suspecților ar fi cauzat un prejudiciu de aproximativ 6.350.000 de lei.
Din cercetări s-a reținut faptul că o societate comercială, din județul Neamț, cu obiect de activitate în domeniul valorificării componentelor provenite din dezmembrări auto, ar fi comercializat componente provenite din dezmembrări, fără înregistrarea acestora în evidența contabilă, a mai punctat sursa citată.
Totodată, un alt operator economic, cu obiect de activitate transport de persoane, nu ar fi înregistrat în contabilitate veniturile obținute în urma depunerii la instituția publică competentă a deconturilor privind obținerea diferenței de 50% din tariful de transport de pensionari.
Prejudiciul cauzat în ambele dosare penale este de aproximativ 6.350.000 de lei.
Citește și:
Peste 40 de percheziții ale Direcției de Investigare a Criminalității Economice! Județele vizate (VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii