Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI În minivacanța de 1 Decembrie au fost reținute 2.688 de permise de conducere, dintre care 890 pentru viteză și 348 pentru alcool

ro

04 Dec, 2023 13:55 751 Marime text
Poliția. Foto cu rol ilustrativ: Facebook/DGPMBPurătorul de cuvânt al MAI a susținut astăzi o declarație de presă în cadrul căreia au fost prezentate principalele rezultate ale acțiunilor și misiunilor desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne pe timpul minivacanței prilejuite de Sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională.

„Pe parcursul minivacanței, a fost menținut climatul normal de siguranță publică fără a fi înregistrate incidente de ordine publică de o gravitate deosebită.

În baza Planului general de măsuri aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, în fiecare zi, au fost mobilizați peste 25.300 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, având ca principale misiuni  prevenirea faptelor ilegale și a incidentelor grave, protejarea cetățenilor și acordarea de sprijin și asistență de fiecare dată când a fost nevoie.

Echipajele de siguranță publică și cele rutiere au fost suplimentate încă de miercuri când cei mai mulți cetățeni, care au petrecut aceste zile departe de domiciliu, au plecat la drum, ceea ce a condus la creșterea valorilor de trafic față de o zi obișnuită“ - a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 


Un dispozitiv similar al efectivelor MAI a fost mobilizat și în cursul zilei de ieri pe principalele drumuri naționale și autostrăzi. pentru ca toți cei plecați, să ajungă în siguranță acasă. 

„Structurile MAI au acordat o atenție deosebită traseelor rutiere cu risc crescut de producere a unor accidente sau care se aglomerează în astfel de perioade. Polițiștii au organizat acțiuni la nivel național pentru identificarea șoferilor care au reprezentat un pericol în trafic pentru că nu au respectat viteza legală ori s-au urcat la volan după ce au consumat alcool sau substanțe interzise. 

Astfel, au fost reținute 2.688 de permise de conducere, dintre care 890 pentru viteză, 348 pentru alcool, 55 pentru consum de droguri. Au fost  întocmite 612 dosare penale pentru nerespectarea normelor rutiere și retrase 1.317 certificate de înmatriculare.

În ceea ce privește gradul se siguranță rutieră, numărul accidentelor grave a scăzut cu 10%, numărul victimelor fiind mai mic cu 7,7 procente față de 2022.

Efectivele MAI au intervenit la 20.436 de evenimente, dintre care peste 7.000 de situații de urgență și 13.359 evenimente cu impact asupra ordinii publice“ - a mai precizat sursa citată.


1.008 autori de infracțiuni au fost prinși în flagrant.

În total, în aceste zile, au fost constatate 4.113 infracțiuni și peste 36.800 de contravenții pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de peste 15 milioane de lei. 

„Pompierii, au desfășurat aproximativ 300  de intervenții pentru stingerea incendiilor, aproape 6.000 pentru acordarea asistenței medicale de urgență, precum și misiuni pentru limitarea efectelor fenomenelor meteo la nivelul a 46 de localități din 14 județe.



Totodată, aeronavele IGAv au efectuat, în această minivacanță 56 de misiuni SMURD. 

Efectivele MAI au fost concentrate în stațiunile turistice și zonele  aglomerate, precum locuri de organizare a târgurilor sau a   evenimentelor prilejuite de Ziua Națională a României. 

În contextul desfășurării a 578 evenimente publice de amploare, au fost aplicate 175 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 98.000 de lei și au fost constatate 3 infracțiuni“ - a mai  menționat Monica Dajbog.


Acțiunile coordonate ale structurilor MAI, orientate atât pe prevenire, cât și pe combatere, au asigurat desfășurarea acestor manifestări fără incidente deosebite care să pună în pericol siguranța participanților.

Efectivele MAI au avut în atenție și punctele de trecere a frontierei, aproximativ 200.000 de persoane și 58.600 de autovehicule tranzitând granițele țării în aceste zile. 


Citește și: 

Cei 23 de poliţişti de frontieră de la Calafat arestați pentru fapte de corupție, eliberați din arest și plasați sub control judiciar
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii