MAI Măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19. Sancțiuni de peste 1 milion de lei
MAI: Măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19. Sancțiuni de peste 1 milion de lei
24 Feb, 2021 18:31
ZIUA de Constanta
1279
Marime text



- Peste 81.000 de persoane au fost verificate, marți, în urma acțiunilor privind respectarea măsurile pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
Dintre acestea, aproape 4.500 de sancțiuni, în valoare aproximativă de 774.000 lei, au vizat nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măștii de protecție și nerespectarea distanțării fizice. De asemenea, peste 650 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate agenților economici, instituțiilor publice sau persoanelor fizice pentru organizarea sau participarea la evenimente publice sau private, organizarea programului de lucru sau a transportului de persoane ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea persoanelor.
Tot în cursul zilei de ieri, au fost întocmite cinci dosare penale în care sunt cercetate cinci persoane pentru săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.
În total, au fost desfășurate 1.504 acțiuni punctuale, la care au participat peste 17.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri, împreună cu polițiști locali, dar și personal din cadrul ANSVA, ANPC, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și reprezentanți ai autorităților locale.
Controalele au vizat în special obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat.
În data de 23.02.2021, la linia telefonică TEL VERDE 0800.800.165 au fost primite 9 apeluri telefonice, care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a 8 județe.
Acțiunile de verificare a respectării măsurilor dispuse în contextul pandemiei de COVID-19 vor continua și în perioada următoare, obiectivul fiind acela de a limita numărul îmbolnăvirilor la nivelul populației.
Recomandăm în continuare cetățenilor și operatorilor economici să respecte măsurile de protecție sanitară și să adopte o conduită socială responsabilă, transmite MAI.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii