Mai multe clipuri și postări menite să dezinformeze cetățenii, apărute în mediul online! Ce măsuri au luat oamenii legii
Mai multe clipuri și postări menite să dezinformeze cetățenii, apărute în mediul online! Ce măsuri au luat


Prin intermediul clipurilor video realizate în cadrul campaniei, cetățenii sunt informați cu privire la atribuțiile structurilor MAI în context electoral, multe dintre acțiunile de dezinformare încercând tocmai să convingă cetățenii că angajații MAI au alte competențe decât cele conferite prin lege.
De asemenea, clipurile oferă informații relevante despre cum se pot proteja cetățenii de tentativele de manipulare.
Clipurile sunt realizate cu sprijinul colegilor de la structurile MAI, dintre care unii au fost chiar subiectul unor tentative de manipulare a opiniei publice.
Campania a fost realizată în luna martie a acestui an și a debutat pe 4 aprilie, urmând a se derula până la finalul perioadei electorale.
Sloganul campaniei, RESPECTĂ ȘI CERE RESPECT, este în acord cu principiile după care se ghidează structurile MAI, respectiv tratarea cu respect a tuturor cetățenilor, apărarea și protejarea drepturilor lor, și acordarea de sprijin în toate situațiile.
De asemenea, este important ca și cetățenii să respecte legea, să-i respecte pe colegii noștri și pe ceilalți cetățeni, chiar dacă nu le împărtășesc convingerile sau orientările politice“ - a precizat comisar șef de poliție Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne.
Campania beneficiază de sprijinul Consiliului Național al Audiovizualului, care a emis și transmis către radiodifuzori o decizie în acest sens. Totodată, clipurile sunt difuzate pe paginile oficiale ale structurilor MAI de pe diferite platforme de socializare.
Citește și:
Reacția SRI după avalanșa de conturi false și fake news în mediul online
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp