Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:59 25 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai multe mandate pentru rectori

ro

12 Jun, 2003 00:00 1054 Marime text

Conform legislatiei actuale, un rector care a avut deja doua mandate nu mai are dreptul de a candida la al treilea * Mai multi rectori din tara au propus Ministerului Educatiei si Cercetarii introducerea in noul proiect de Lege a invatamantului superior a prevederii care sa dea dreptul acestora de a candida si pentru al treilea mandat * Ministrul Educatiei si Cercetarii sustine ca noua lege va stipula o astfel de prevedere atata timp cat membrii universitatilor respective sunt cei care aleg rectorii

Mai multi rectori din tara au propus Ministerului Educatiei si Cercetarii introducerea in noul proiect de Lege a invatamantului superior a prevederii care sa dea dreptul acestora de a candida si pentru al treilea mandat. Conform legislatiei actuale, un rector care a avut deja doua mandate nu mai are dreptul de a participa. Ministrul Educatiei si Cercetarii, Ecaterina Andronescu, a precizat ca in aceasta situatie se afla mai multi rectori de la universitatile de stat si particulare. Prorectorul Universitatii "Ovidius", Victor Ciupina, a declarat ca alegerile pentru numirea rectorului se vor face abia in martie 2004. Noul proiect al Legii invatamantului superior specifica faptul ca rectorul este numit prin decret prezidential, dar numai dupa ce va dovedi capacitatile manageriale. Ministrul are dreptul de a anula numirea acestuia chiar fara a avea acordul membrilor senatului universitar. Rectorul nu are dreptul de a conduce si alte institutii publice sau sa fie presedintele unei organizatii politice. Insa prelungirea mandatului rectorului ar putea duce la stirbirea autonomiei institutiilor, tinand cont de faptul ca functia de rector nu trebuie sa fie echivalenta cu cea de manager. Reprezentantii universitatilor de stat si particulare din Constanta considera ca un rector ar trebui sa detina o functie electiva, iar cel care ocupa postul sa aiba dreptul la maximum doua mandate. Ministrul Educatiei si Cercetarii sustine ca noua lege va stipula o astfel de prevedere atata timp cat membrii universitatilor respective sunt cei care aleg rectorii.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii