Mai multe persoane, reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (galerie foto)
Mai multe persoane, reținute pentru trafic de droguri de risc și mare risc (galerie foto)
06 Nov, 2019 11:13
ZIUA de Constanta
1143
Marime text
La data de 06.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților C.C., M.D.G., H.S.F., L.A.I. și W.A., cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc și mare risc.
În fapt s-a reținut că, în perioada 2016 - 2019, în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpații C.C., M.D.G., H.S.F., L.A.I. și W.A. au achiziționat cantități importante de droguri de risc și mare risc, pe care le-au comercializat pe piața ilicită din municipiul Timișoara, obținând astfel importante beneficii materiale.
La data de 05.11.2019, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Timișoara împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog au efectuat un număr de 9 percheziții domiciliare, pe raza județului Timiş, la locuințele folosite de inculpați.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost identificate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 2,5 kilograme de cannabis, 500 comprimate de ecstasy, aproximativ 20 de grame de amfetamină, precum și sume de bani.
În cursul zile de azi, inculpații C.C., M.D.G., H.S.F., L.A.I. și W.A urmează să fie prezentați Tribunalului Timiș cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumţia de nevinovăție.
Sursa foto: DIICOT-Poliția Română
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii