Mai multe zone din Mamaia Sat și Mamaia Nord, fără apă din această noapte. Vezi dacă ești afectat
Mai multe zone din Mamaia Sat și Mamaia Nord, fără apă din această noapte. Vezi dacă ești afectat


Potrivit SC RAJA SA, începând din această noapte, 23 spre 24 aprilie 2025, ora 01:00, până mâine seară, 24 aprilie 2025, ora 20:00, vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din Mamaia Sat, Mamaia Nord, zonele Tabăra de copii Năvodari, Depozit 10, UM – Bateria de Coastă, Ecluza Năvodari și SP Midia (Stația de Interconectare Năvodari).
Având în vedere că se apropie sezonul estival, când consumul de apă crește semnificativ, pentru a preîntâmpina apariția unor noi avarii ce ar putea afecta litoralul, s-a luat decizia continuării lucrărilor de înlocuire a acestui tronson, din cauza stării avansate de uzură.
Recomandăm tuturor utilizatorilor afectați să își asigure o rezervă minimă de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii.
La reluarea furnizării, pot apărea modificări temporare de aspect ale apei (turbiditate, culoare), cauzate de golirea și reumplerea conductelor. În această situație, recomandăm utilizarea apei doar în scopuri menajere, până la limpezirea completă.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei în cel mai scurt timp posibil“ - conform SC RAJA SA
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp