Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:35 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți operatori de plajă, acționați în judecată de Apele Române

ro

30 May, 2023 16:06 1536 Marime text
Sursa foto: Ministerul TurismuluiAdministrația Națională „Apele Române” a început demersurile legale necesare pentru acționarea în judecată a mai multor operatori de plajă care nu s-au prezentat sau nu au agreat modelul-cadru contractual în vederea semnării contractelor de închiriere pentru sectoarele de plajă adjudecate.

De asemenea, Administrația Națională „Apele Române” a acționat în judecată pe toți operatorii de plajă care, după publicarea și intrarea în vigoare a Ordonanței nr. 8/2023, au refuzat sistematic demolarea vechilor beach-baruri, ocupând abuziv și contrar prevederilor legale. Din acest motiv, o parte din sectoarele de plajă nu au putut să fie scoase la licitație. 

„În funcție de hotărârile instanțelor de judecată, va fi stabilită valoarea financiară a prejudiciului adus statului român, ANAR urmând să întreprindă demersurile necesare pentru recuperarea integrală a acestuia.
Astfel, având în vedere motivele invocate public de o parte dintre operatorii de plajă cu privire la modul de implementare de ANAR a OUG nr.8/2023, facem următoarele precizări:
ANAR a acționat conform cerințelor și prevederilor legale a Ordonanței, emise de autoritatea publică în domeniul gospodăririi apelor, respectiv Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Pornind de la valoarea prețului de pornire stabilită prin OUG și indexată la indicele prețului de consum, respectiv de 16,37%), participanții la licitație au ofertat un nivel mediu al chiriei de peste 60,48% aferent etapelor I și II al procedurilor de licitație publică organizate de ANAR“ - au precizat reprezentanții ANAR.

Caietul de sarcini a fost însușit și asumat de către participanții la licitație și ulterior condițiile/criteriile stabilite au devenit obligații contractuale pentru cei care au câștigat, respectiv adjudecat sectoarele de plajă.

Documentația de atribuire și caietul de sarcini a fost avizat de către Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, conform art. 3 alin. 2 din aceeași OUG. Ulterior, documentația-cadru personalizată pe fiecare sector și subsector a fost comunicată solicitanților, inclusiv prețul minim de pornire pentru toate categoriile de plajă.

În ceea ce privește taxele de beach-bar, au fost eliminate diferențele semnificative care existau în anii precedenți între stațiunile:
  • Mamaia și Constanța (între 250-300 lei/mp/an);
  • Sudul litoralului, inclusiv Năvodari (între 600 - 1150 lei/mp/an)
  • fiind stabilit un tarif unitar mediu de închiriere pentru suprafețele de plajă ocupate cu beach – bar, aferent sectoarelor/subsectoarelor cu destinaţie turistică, amplasate la nivel de UAT, respectiv de: 864,97 lei/mp/an. 
Pe parcursul întregului sezon estival, ANAR va constitui echipe de inspectori care vor verifica modul de îndeplinire a obligațiilor contractuale de către operatorii de plajă.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii