Mai mulți operatori economici de pe litoral, vizitați de Poliție. S-a lăsat cu amenzi
Mai mulți operatori economici de pe litoral, vizitați de Poliție. S-a lăsat cu amenzi
21 Aug, 2022 14:27
ZIUA de Constanta
1324
Marime text
La data de 20 august a.c., polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanța au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și descoperirii faptelor ilicite în domeniul turismului, în localitatea 2 Mai și stațiunea Jupiter.
Astfel, a fost verificată activitatea a 11 operatori economici.
În urma activităților, polițiștii au aplicat 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 43.000 de lei, dintre care 4 la O.U.G. 28/1999 și 4 la Legea 8/1996., infomrează IPJ Constanța.
Totodată, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, suma de peste 750 de lei.
În nopțile de 19/20 și 20/21 august a.c., polițiști ai Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat acțiuni pe linia respectării prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale, în stațiunea Mamaia.
Astfel, a fost verificată activitatea a 4 operatori economici.
Potrivit sursei citate, în urma activităților, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 7.000 de lei, toate la O.U.G. 28/1999.
Totodată, a fost ridicată, în vederea continuării cercetărilor, suma de aproximativ 2.000 de lei.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii