Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:00 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAI Verificări în contextul pandemiei COVID-19. Care au fost principalele abateri

ro

23 Jan, 2021 16:59 1111 Marime text

 
  • Rezultate ale acțiunilor angajaților MAI pentru verificarea măsurilor luate de autorități în contextul pandemiei COVID-19.

Peste 14.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne, alături de reprezentanți ai altor instituții au continuat ieri, 22 ianuarie, misiunile pe linia respectării măsurilor de protecție sanitară, acțiuni care au presupus verificarea a aproape 4800 de operatori economici și peste 97.000 de persoane, se arată în comunicatul oficial al MAI.

Astfel, angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, împreună cu autoritățile locale, au verificat, 4.794 de operatori economici, 243 de operatori de transport persoane, aproximativ 9.500 de locații obiective de interes (inclusiv 3.599 de restaurante, terase sau fastfood-uri), precum și 97.673 de persoane.

Ca urmare a acestor verificări au fost aplicate 4.978 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 918.780 lei.

Principalele abateri constatate au fost nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, nepurtarea măștii de protecție sau nerespectarea distanțării fizice, situații în care au fost aplicate 4.372 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 677.800 de lei.

Totodată, au fost aplicate 603 sancțiuni, în valoare de 240.200 de lei pentru nerespectarea de către agenții economici, instituții publice sau persoane fizice a măsurilor privind organizarea ori participarea la evenimente publice sau private, transportul de persoane, organizarea programului de lucru ori nerespectarea restricțiilor privind deplasarea/libera circulație a persoanelor.

De asemenea, au fost întocmite 3 dosare penale, în care sunt cercetate 3 persoane, pentru zădărnicirea combaterii bolilor (conform art. 352 din Codul Penal).

La acțiunile de control au participat peste 6.500 de polițiști, peste 4500 de jandarmi, aproximativ 1.700 de polițiști de frontieră și peste 1.100 de cadre ISU. Efectivele MAI au beneficiat de sprijinul polițiștilor locali și al angajaților de la ANSVSA, ANPC, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.


În ceea ce privește linia telefonică TEL VERDE au fost primite 21 de apeluri telefonice dintre care opt s-au confirmat, care au fost direcționate pentru verificări la nivelul municipiului București și a opt județe.

Măsuri de acest fel, având ca scop protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare.

Reamintim, totodată, că respectarea măsurilor luate de autorități pentru prevenirea și combaterea răspândirii COVID-19 precum și o conduită socială responsabilă sunt condiții esențiale pentru limitarea răspândirii acestui virus.

Dintre recomandările autorităților în acest sens amintim: evitarea zonelor aglomerate, a contactului direct cu alte persoane, evitarea atingerii suprafețelor care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, evitarea călătoriilor cu mijloace de transport în comun aglomerate, păstrarea distanței de cel puțin 1,5 metri față de alte persoane.


Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii