Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:57 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Maia Sandu, apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova

ro

04 Nov, 2023 14:58 958 Marime text
Sursă foto: Facebook.com/maia.sanduPreşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a lansat, sâmbătă, un apel către toate guvernele Uniunii Europene să sprijine deschiderea negocierilor de aderare cu Republica Moldova.

Maia Sandu a vorbit în cadrul primei reuniuni a preşedinţilor Comisiilor pentru afaceri ale UE şi ai Comisiilor pentru afaceri externe din ţările UE - United4Moldova, găzduită sâmbătă de Parlamentul Republicii Moldova. Ea a declarat că Republica Moldova nu va alege niciodată războiul, subliniind că "alegerea europeană este unica soluţie" pentru ţara sa, scrie Agerpres.ro. 

"Noi nu avem altă alegere. Nu vom alege niciodată războiul, nu vrem să alegem sărăcia, nu putem să alegem pentru copiii şi ţara noastră un viitor al terorii. Alegerea noastră nu este doar despre nivelul de trai european pe care vrem să îl avem în toată Moldova. E şi despre ce fel de societate vrem să construim. Noi nu vrem o societate în care copiii sunt duşi la închisoare pentru că gândesc liber sau trimişi să moară într-un război de agresiune, unde banii statului care trebuie să meargă la pensionari şi familii se duc pentru bombe şi tancuri care atacă o altă ţară.

Alegerea europeană este pentru noi, pentru Moldova, unica soluţia de a salva generaţiile viitoare de pericolele unei asemenea societăţi. Noi alegem ca toţi copiii care vor creşte în Moldova să fie liberi să vorbească, să fie liberi să gândească, să fie liberi să trăiască bine acasă. Alegerea este temelia libertăţii. Noi, moldovenii, alegem. Europenii aleg, Rusia nu alege. Rusia dictează. Noi alegem să fim liberi şi chemăm toate guvernele Uniunii Europene să sprijine alegerea noastră şi deschiderea negocierilor cu Republica Moldova, să sprijine lupta noastră pentru a fi cu adevărat independenţi şi aspiraţia noastră de a deveni parte a Uniunii Europene", a afirmat şefa statului moldovean.

Maia Sandu a reamintit ameninţările venite din partea Federaţiei Ruse.

"Noi, moldovenii, am făcut o alegere - am ales calea europeană. Şi, în curând, statele UE vor avea şi ele de făcut o alegere - acceptarea noastră ca potenţiali membri ai familiei europene. Acum mi se pare firesc că discutăm despre negocieri, despre procesul de aderare la Uniunea Europeană, despre îndeplinirea angajamentelor faţă de Comisia Europeană în parlamentul Republicii Moldova, însă cu doar patru ani în urmă, exact în această sală, regimul autoritar stingea lumina şi inducea teroare pentru a ne împiedica să ne alegem viitorul.

Cu nouă luni în urmă, Federaţia Rusă încerca să organizeze dezordini în masă şi răsturnarea guvernării alese în mod democratic. Acum, Kremlinul finanţează cu sute de milioane de lei grupări criminale care să cumpere alegătorul şi partide deghizate în pro-europene care să vândă, apoi, interesul ţării", a afirmat Sandu.



Citește și:

Maia Sandu, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei. Ce a transmis șeful statului (VIDEO)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii