Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:47 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

”Make It In Romania”, program al Consiliul de Afaceri Romano-American, menit să promoveze investiții SUA în România

ro

04 Mar, 2021 11:06 1676 Marime text
  • Concentrarea forțelor militare americane în Kogălniceanu, Deveselu, Portul Constanța și în întreaga regiune a Dobrogei, devine rapid și obiectivul de dezvoltare militara a Statelor Unite, spun reprezentanții Consiliului.

Un nou program dezvoltat de Consiliul de Afaceri Romano-American este menit să aducă noi investiții americane în România, inclusiv în Portul Constanța.

Potrivit organizatorilor, programul „Make it in Romania”, sub egida Consiliul de Afaceri Romano- American, este menit să promoveze noi investiții din Statele Unite în România, generând astfel o renaștere a spiritului antreprenorial din țară și să readucă totodata încrederea in potențialul economic, social și spiritual al națiunii noastre.

Concentrarea forțelor militare americane în Kogălniceanu, Deveselu, Portul Constanța și în întreaga regiune a Dobrogei, devine rapid și obiectivul de dezvoltare militara a Statelor Unite, spun reprezentanții Consiliului.

Iată datele complete despre program, transmise de Consiliul de Afaceri Romano- American:

Inițiativa noastră își propune să participe decisiv la plasarea SUA pe una dintre primele trei poziții ale ierarhiei investitorilor din România, prin actiuni care să sporească suportul guvernamental oferit de țara noastră, acestea constituind un sprijin deosebit de necesar pentru a putea face posibile aceste noi investiții econimice. De cealaltă parte, MIR își asumă responsabilitatea de a convinge Statele Unite sa practice o generozitate accentuată și o preocupare mai atentă față de economia unui partener cheie din Sud-Estul Europei, România.

Programul „Make it in Romania”, sub egida Consiliul de Afaceri Romano- American, este menit să promoveze noi investiții din Statele Unite în România, generând astfel o renaștere a spiritului antreprenorial din țară și să readucă totodata încrederea in potențialul economic, social și spiritual al națiunii noastre.

Obiectivul scontat al programului este valorificarea absolută a sprijinului Statelor Unite, un sprijin ce trebuie să se soldeze cu reconstrucția unor domenii cruciale în Romania. Redresarea agriculturii, prin dezvoltări tehnologice de amploare poate facilita repatrierea milioanelor de români care lucrează terenurile agricole din state precum Italia, Spania și Germania. Calitatea producției și cantitatea recoltei pot asigura salarii asemănătoare celor pe care agricultorii le primesc în prezent în Europa de Vest, cu avantajul de a lucra acasă, aproape de familii, sprijinind astfel agricultura locală și economia națională. Același lucru este valabil și pentru muncitorii, specialiștii, medicii și oricare alt tipuri de profesioniști care astăzi, forțați de conjuncturile nefavorabile, contribuie la dezvoltarea altor economii, în detrimentul economiei propriului stat.


"Make it in Romania" este o acțiune ce aduce împreună interesele americane și pe cele românești, acest efort bucurându-se de un sprijin politic impresionant din partea unor membri importanți ai Congresului și ai Senatului American. Totodată, numeroase firme americane, care de mulți ani produc și își dezvoltă cu succes business-urile în România, se alătură acestei campanii fără precedent.

Contăm de asemenea pe parteneriatul unor firme de calibru din liga Fortune 500, companii care și-au exprimat deja dorința de a-și deschide filiale in România sau care vor descoperi potențialul țării noastre și vor explora posibilitatea inițierii unor afaceri pe teritoriul României.

Ce este de facut?

Vom contribui la construirea unei asociații de companii private sau de stat, în cadrul Consiliului de Afaceri Româno-American, care va avea puterea de a face lobby într-o manieră profesionistă și susținută în cadrul sectorului privat american, alături de jucători influenți din cadrul Senatului Statelor Unite, al Camerei Reprezentanților și chiar al Casei Albe. Această susținere bilaterală a sectorului privat este concepută pentru a facilita migrarea în România a companiilor Americane care au în plan relocarea bussiness-ului din China. Acest lucru va necesita angrenarea unei importante firme de lobby din Washington şi identificarea unui canal de reprezentare a intereselor bilaterale în sectorul privat din New York.   Detalii

Inițiativa „Make it in Romania” va reprezenta un adevărat angajament dedicat bunăstării economiei națiunii noastre, precum si un nou impuls pentru parteneriatul strategic dintre Statele Unite și România. Transilvania, Banatul, Timișoara, Cluj-Napoca, Oradea, Oltenia și România Centrală prezintă oportunități antreprenoriale uriașe pentru sectorul agricol, construcții, energie și producție. Concentrarea forțelor militare americane în Kogălniceanu, Deveselu, Portul Constanța și în întreaga regiune a Dobrogei, devine rapid și obiectivul de dezvoltare militara a Statelor Unite.


MIR va servi drept un hub de dezvoltare, un vehicul unic care va aduce noi oportunități în economia României și la nivelul forței sale de muncă, ajutând partenerii noștri din SUA să identifice oportunități extraordinare pentru dezvoltarea afacerilor într-o manieră sigură și viabilă, într-un mediu constructiv și de încredere. Cu sprijinul dumneavoastră vom construi cel mai profitabil și mai prosper program care ar putea avea puterea de a restabili credința partenerilor noștri în economia României, în capacitățile noastre de producție și în disponibilitatea noastră raportată la resursele de orice fel - atât naturale, cât și intelectuale.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii