Manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război, în București și în toate marile garnizoane din ţară
Manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război, în București și în toate marile garnizoane din ţară
19 Apr, 2022 17:33
ZIUA de Constanta
1591
Marime text
Ministerul Apărării Naţionale organizează, în parteneriat cu Asociația „Alături de eroi” și cu Asociația de Caritate din Armata României „Camarazii”, împreună cu reprezentanți ai mediului de afaceri și ai societății civile, o serie de manifestări dedicate Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie, în București și în toate marile garnizoane din ţară.
Astfel, miercuri, 20 aprilie, va fi demarată campania „Recunoștință veteranilor de război” prin organizarea spectacolului „Credință și Onoare”, susținut de Orchestra Reprezentativă a MApN și Corul „Tronos” al Patriarhiei Române, la Opera Națională Română Cluj-Napoca, începând cu ora 19.00. O a doua reprezentație a spectacolului va avea loc joi, 21 aprilie, de la ora 20.00, la Opera Națională București, ambele evenimente având loc în prezența ministrului apărării naționale, Vasile Dîncu.
Campania se va derula pe parcursul mai multor zile și va include vizite la veterani de război, activități referitoare la participarea Armatei României la cel de-Al Doilea Război Mondial, precum și întâlniri ale conducerii MApN cu veterani de război.
Pe site-ul https://veteraniiromaniei.mapn.ro, care include pagini dedicate veteranilor celui de-Al Doilea Război Mondial, vor fi postate povești de viață, mărturii și experiențe personale, informații cu privire la evenimentele incluse în programul campaniei., transmit reprezentanții MApN.
O acțiune importantă a campaniei constă în distribuirea unor pachete cadou cu ocazia sărbătorilor pascale și a Zilei Veteranilor de Război – 29 aprilie pentru toți cei 1748 veterani de război și cele 43 văduve de război de pe teritoriul României, precum și pentru cei patru veterani din Republica Moldova.
Acțiunea va fi precedată de activități de împachetare a cadourilor, care vor avea loc marți, 26 aprilie, la sediul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” din Cluj-Napoca, și miercuri, 27 aprilie, la Palatul Cercului Militar Național, din București, evenimente la care sunt așteptate să participe personalități marcante, reprezentanți ai autorităților centrale și locale, ai mediului de afaceri, cultural, ai societății civile și tineri voluntari.
Distribuirea pachetelor către veteranii de război se va desfășura în perioada 26-28 aprilie. Echipele de distribuire a cadourilor în țară sunt constituite din personal al unităţilor militare din țară, sprijiniți de voluntari, membri ai asociațiilor și fundațiilor neguvernamentale de profil.
Campania „Recunoștință veteranilor de război” va culmina vineri, 29 aprilie, prin organizarea unor ceremonii militare de depuneri de coroane, jerbe sau buchete de flori, în țară și în străinătate, la opere comemorative, cimitire și monumente care omagiază sacrificiul militarilor români căzuți în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Activitățile derulate în cadrul campaniei „Recunoștință veteranilor de război” vor fi organizate cu sprijinul companiilor Mega Image, Profi Rom Food, PinkPost, Bithat Solutions, IT Embassy, Pukka și Renault Group Romania & Automobile Dacia S.A.
La 29 aprilie se sărbătoreşte, în fiecare an, Ziua Veteranilor de Război, instituită prin Hotărârea de Guvern nr. 1222/2007. În toate garnizoanele din ţară au loc ceremonii militare şi religioase la monumentele dedicate eroilor din cel de-Al Doilea Război Mondial, adunări solemne ale asociaţiilor de veterani de război, spectacole şi activităţi de îngrijire a monumentelor şi cimitirelor eroilor.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii