Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN. 80 de ani de la eveiment. Pogromul de la Iași, sub semnul neuitării

ro

29 Jun, 2021 20:18 1714 Marime text
  • Ceremonia de la Iași s-a înscris în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 80 de ani de la tragicul eveniment istoric, care au fost organizate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, în zilele de 28 și 29 iunie.
Marți, 29 iunie, secretarul de stat pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului, Marius Bălu, în calitate de reprezentant al ministrului apărării naționale, a participat la ceremonia de comemorare a victimelor Pogromului de la Iași, unul dintre cele mai tragice episoade din istoria Holocaustului din România, petrecut cu 80 de ani în urmă, ceremonie în cadrul căreia a depus o coroană de flori la cimitirul evreiesc din municipiu.

De asemenea, la activitate au fost prezenți și reprezentanți ai Administrației Prezidențiale, Guvernului, Administrației centrale și locale, Corpului diplomatic, comunității evreiești din Iași și ai societății civile.

 „În vara anului 1941, peste 13.000 de evrei din România au pierit în timpul acestei crime colective comise în numele unei ideologii odioase. Aduc un pios omagiu tuturor celor care și-au pierdut viața în mod nejustificat și absurd în acest eveniment tragic petrecut în țara noastră, precum și milioanelor de victime ale Holocaustului care s-a desfășurat în Europa acelor vremuri.

Aceste pagini negre de istorie transmit către noi o dublă responsabilitate. Prima se îndreaptă spre trecut și revendică datoria noastră morală de a ne aduce aminte și de a conștientiza suferința celor masacrați, iar cea de-a doua este orientată spre viitor și ne îndeamnă să educăm generațiile viitoare cu privire la aceste crime abominabile. Este, așadar, datoria noastră să păstrăm vie memoria tuturor victimelor Pogromului de la Iași.

Astăzi, la 80 de ani distanță de la acest eveniment atroce, mă alătur vouă, tuturor, în angajamentul nostru comun de a conștientiza şi asuma acest trecut sumbru, de a înţelege cum s-a întâmplat un astfel de lucru şi de a ne asigura că nu se va repeta niciodată, astfel încât valorile universale şi ideea de toleranţă să fie respectate fără șovăire. Și toate acestea au nevoie de opțiunea noastră riguroasă și ireversibilă pentru democrație, precum și de reacția profundă a fiecăruia dintre noi în fața încălcării demnității persoanei.

Inaugurarea Muzeului Memorial dedicat victimelor Pogromului de la Iași reprezintă un rezultat important al tuturor eforturilor de identificare şi conservare a memoriei Holocaustului şi a patrimoniului cultural evreiesc. Este nu doar un act necesar, ci și un act patriotic care contribuie la cultivarea memoriei naționale. Prin astfel de lucruri demonstrăm că ne-am însușit lecțiile trecutului și că am făcut din această asumare un exemplu de bună practică, la care oricine se poate raporta.

Ne dorim și suntem pregătiți să oferim generațiilor de acum și celor viitoare toate instrumentele necesare, pentru ca împreună să creăm, cu inteligenţă, un viitor mai bun. Ca urmare, nu vom înceta niciodată să-i condamnăm pe cei care au sădit ură și au săvârșit crime abominabile, pentru că nu există un risc mai mare de a fragiliza o societate și democrația acesteia, decât prin acceptarea pasivă a unor astfel de maladii pe care nu trebuie să le lăsăm să devină contemporane.

În fața unor asemenea pericole, apelul la trecutul brut și nefinisat poate fi șansa redescoperirii acelor valori perene ale lumii de astăzi: toleranța, respectul pentru diversitate și un comportament civic responsabil. Să rămânem, așadar, vigilenți și fermi în lupta cu antisemitismul, intoleranța, extremismul și populismul.


Momentul de astăzi întărește amintirea victimelor Pogromului de la Iași în inimile noastre și accentuează necesitatea îndeplinirii misiunii sacre ce ne revine, aceea de a apăra memoria națională în lupta împotriva uitării și de a onora adevărul istoric.

Istoria oricărei națiuni este scrisă în tonuri de alb și negru. Depinde doar de noi să arătăm generațiilor viitoare că trecutul nu se mai poate schimba, dar că lecțiile de istorie pot schimba în bine, pentru totdeauna, un om, o națiune, o țară” – a declarat secretarul de stat cu referire la evenimentul sângeros care ne-a marcat profund trecutul și care va continua să ne umbrească istoria și să ne țină în alertă conștiințele. 

Ceremonia de la Iași s-a înscris în seria evenimentelor dedicate împlinirii a 80 de ani de la tragicul eveniment istoric, care au fost organizate de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Iași și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, în zilele de 28 și 29 iunie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii