MApN Delegație militară din Estonia, în vizită în România
MApN: Delegație militară din Estonia, în vizită în România
11 Nov, 2020 17:01
ZIUA de Constanta
1568
Marime text
- Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, și șeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, s-au întâlnit miercuri, 11 noiembrie, la sediul MApN, cu șeful Statului Major al Apărării din Republica Estonia, generalul-maior Martin Herem.
- În cadrul discuțiilor, oficialii români și estoni au făcut o analiză a domeniilor comune de activitate și au discutat despre extinderea relațiilor de cooperare bilaterală dintre cele două armate.
Delegația din Estonia efectuează, în aceste zile, o vizită în țara noastră la invitația șefului Statului Major al Apărării din Armata României.
În cadrul discuțiilor, oficialii români și estoni au făcut o analiză a domeniilor comune de activitate și au discutat despre extinderea relațiilor de cooperare bilaterală dintre cele două armate, în contextul importanței acordate, de ambele țări, problematicii securității internaționale și regionale, precum și implementării sinergice a măsurilor de asigurare în vederea consolidării apărării Flancului Estic al Alianţei Nord-Atlantice.
Ministrul apărării naționale a adus în discuție modalitățile de dezvoltare a cooperării militare bilaterale în context regional, în cadrul NATO și al Uniunii Europene, subliniind interesul de a consolida relația transatlantică și participarea în comun la operații și misiuni internaționale. „Substanța cooperării româno-estone pe palierul securității duce la consolidarea măsurilor aliate de reasigurare și întărire a Flancului Estic. România rămâne partener angajat în acest demers, comunitatea euroatlantică are nevoie de securitate și stabilitate regională”, a spus ministrul Ciucă.
Referindu-se la situația de securitate de pe Flancul Estic al NATO, ministrul român a reliefat importanța continuării procesului de consolidare a posturii Alianței la Marea Baltică și Marea Neagră și a fost de părere că „măsurile deja adoptate în forurile internaționale sunt implementate, iar fiecare aliat a înțeles noua paradigmă a evoluției regionale. Este transmis, astfel, un mesaj important cu privire la angajamentul statelor europene de a consolida cooperarea în materie de securitate şi apărare, pe fondul provocărilor majore de securitate, care se transpune cu ușurință pe agenda europeană”.
Generalul-locotenent Daniel Petrescu i-a prezentat omologului său evoluția curentă a situației de securitate pe Flancul Sud-Estic al NATO și stadiul îndeplinirii angajamentelor naționale în cadru aliat. De asemenea, el a subliniat că abordarea Armatei României în plan național și regional, privind amenințările la adresa securității, este una echilibrată și justificată.
Având în vedere expertiza acumulată de Estonia în domeniul digitalizării, inclusiv pe palierul apărării cibernetice, șeful Statului Major al Apărării a transmis că interesul militarilor români pentru cooperarea în acest domeniu a rămas deschis atât în zona operativă, cât și în cea a pregătirii de specialitate, inclusiv la nivel universitar.
Un alt subiect aflat pe agenda de discuții a fost înființarea Comandamentului Corpului Multinațional de Sud-Est. „În baza programelor Alianței de adaptare a posturii de apărare și descurajare, intenționăm ca, pe de o parte, să dezvoltăm componenta de instruire multinațională, la nivel întrunit, și, pe de alta, să participăm, ca și până acum, militari români și estoni, atât la misiuni ale NATO și ale Uniunii Europene, precum și în comandamente aliate, inclusiv în cele dislocate în țara noastră”, a spus generalul-locotenent Daniel Petrescu.
În finalul întrevederii, cei doi oficiali militari au accentuat importanța măsurilor de consolidare a posturii defensive a NATO pe linia de efort a Prezenței Înaintate pe întreg Flancul Estic al Alianței.
Sursa foto: MApN
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii