MApN intenţionează să achiziţioneze nave de patrulare maritimă, drone şi remorchere pentru Forţele Navale Române
MApN intenţionează să achiziţioneze nave de patrulare maritimă, drone şi remorchere pentru Forţele Navale
25 Feb, 2025 15:00
ZIUA de Constanta
200
Marime text



Aceştia arată că în 2025 va fi acordată o atenţie deosebită programelor de înzestrare şi modernizare destinate Forţelor Navale, atât pe componenta maritimă, cât şi pe cea fluvială.
Astfel, în ceea ce priveşte achiziţiile, MApN intenţionează să continue programul ''Vânător de mine'' şi are în vedere cumpărarea de nave de patrulare maritimă, vedete de intervenţie, remorchere maritime, MANPAD (sistem antiaerian portabil), sistem V-BAT (sistem aerian fără pilot), staţii radio, echipamente CBRN şi platforme transport auto multifuncţionale pe roţi.
De asemenea, vor fi modernizate dragorul maritim, fregate, nave purtătoare de rachete, nave maritime de sprijin şi intervenţie cu scafandri şi corvete.
În prezent, la nivelul MApN sunt active, în diferite stadii, peste 70 de programe de înzestrare şi achiziţii semnificative de echipamente pentru toate categoriile de forţe (Forţe Terestre, Forţe Aeriene, Forţe Navale şi Forţe pentru Operaţii Speciale). Dintre acestea, 30 de programe au contracte în derulare.
De asemenea, se desfăşoară activităţi în vederea iniţierii, până la sfârşitul anului 2025, a procedurilor de achiziţie pentru 10 programe noi de înzestrare.
Reprezentanţii MApN amintesc faptul că Guvernul american a luat decizia să aprobe livrarea către România a trei sisteme PATRIOT, care erau în program. În plus, faţă de aceste trei sisteme, pentru sistemul donat de România Ucrainei, parteneri din trei state membre NATO au contribuit din punct de vedere financiar, România urmând să plătească doar transportul şi, cel mai probabil, TVA-ul pentru acest echipament. În prezent, se poartă discuţii cu partenerul american pentru semnarea contractului, mai arată reprezentanţii MApN.
Agerpres.ro
Citește și:
Militarii vor beneficia de plata orelor suplimentare și a activității prestare în zilele nelucrătoare
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii