Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:47 25 02 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MApN Ministrul Tîlvăr - „Polonia este un contribuitor valoros la securitatea regiunii Mării Negre” (FOTO)

ro

24 Feb, 2025 21:11 206 Marime text
Pawel Bejda și Angel Tâlvăr, Sursa foto: Facebook/Angel Tâlvăr

Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut luni, 24 februarie, o întrevedere de lucru cu Pawel Bejda, ministrul adjunct al apărării din Polonia, la sediul Ministerului Apărării Naționale din București.
 
Potrivit MApN, discuțiile s-au axat pe consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe termen lung, precum și pe întărirea dialogului strategic și a cooperării practice, atât la nivel bilateral, cât și în cadrul NATO și al Uniunii Europene.
 

„Polonia este și va rămâne un partener strategic al României, precum și un contribuitor valoros la securitatea regiunii Mării Negre, în special prin participarea militarilor afiliați la Brigada Multinațională Sud-Est de la Craiova”, a subliniat ministrul Angel Tîlvăr.

 
Un punct important al discuțiilor a fost marcarea a trei ani de la izbucnirea războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Cei doi oficiali au reafirmat sprijinul ferm al României și Poloniei pentru Ucraina, subliniind importanța menținerii unității și solidarității aliate în fața provocărilor de securitate din regiune.

În cadrul întrevederii, oficialii au subliniat importanța intensificării cooperării în domeniul apărării, pentru a răspunde eficient amenințărilor din partea Federației Ruse.
 
„În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat și despre intensificarea cooperării dintre industriile de apărare ale celor două state, având în vedere contextul de securitate actual și necesitatea dezvoltării capabilităților de apărare esențiale pentru îndeplinirea întregului spectru de misiuni.
 
Totodată, a fost evidențiată cooperarea strânsă dintre cele două țări în cadrul Inițiativei București 9 (B9), precum și importanța creșterii relevanței acestui format, co-prezidat de România și Polonia, pentru asigurarea unui răspuns aliat solidar și eficient la amenințările provenite din partea Federației Ruse.”, a conchis MApN.

Citește și:
Oficial de la MApNMilitarii vor beneficia de plata orelor suplimentare și a activității prestare în zilele nelucrătoare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii