Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:31 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mărfuri redirecționate în Portul Constanța Proiectul Ministerului Transporturilor privind derogările la plata unor tarife pentru containerele ISO, publicat în transparență decizională

ro

23 Sep, 2022 10:28 945 Marime text

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a publicat în transparență decizională un Ordin al viceprim-ministrului, ministrul transporturilor și infrastructurii pentru aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA
 

În contextul conflictului actual din Ucraina, Republica Moldova întâmpină dificultăți în ceea ce privește aprovizionarea cu mărfuri pe cale maritimă, generate de imposibilitatea primirii containerelor cu marfă în portul Odessa.
 

Având în vedere numărul foarte mare al containerelor ISO cu mărfuri destinate Republicii Moldova, care au fost redirecționate către portul Constanța, autoritățile din Republica Moldova au solicitat sprijinul autorităților române în scopul facilitării transportului pe rețeaua rutieră din România a containerelor, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, cu vehicule înmatriculate în Republica Moldova.
 

În vederea facilitării desfășurării acestor transporturi, a fost promovat Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 228/2022 privind aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexele nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 208 din data de 02 martie 2022, care prevedea aplicarea derogărilor până la data încetării conflictului din Ucraina, dar nu mai mult de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prevederile ordinului și-au încetat aplicabilitatea în data de 30 aprilie 2022.
 

Ulterior,  având în vedere prelungirea conflictului din Ucraina, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova a solicitat extinderea derogărilor prevăzute de Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 228/2022 și pentru vehiculele care desfășoară transporturi specializate de containere dintre Republica Moldova și au ca destinație Portul Constanța, inclusiv pentru operatorii de transport români.
 

Astfel, a fost promovat Ordinul viceprim–ministrului, ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 541/2022 pentru aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 și nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din data de 27 mai 2022. Prevederile ordinului și-au încetat aplicabilitatea în data de 25 august 2022.
 

Prin actul cu nr. 11-4355/24.08.2022, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale al Republicii Moldova a solicitat Ministerului Transporturilor și Infrastructurii extinderea termenului de aplicare a derogărilor aprobate prin Ordinul viceprim-ministrului, ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 541/2022 pentru aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 și 2 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.
 

Prin Hotărârea nr. 16/12.09.2002, Consiliul de Administrație al CNAIR SA și-a exprimat acordul prealabil necesar în vederea demarării demersurilor pentru aprobarea unor derogări de la aplicarea tarifelor prevăzute în anexa nr. 1 la Ordinul ministrului transporturilor nr. 1836/2018 pentru aprobarea unor tarife aplicate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A., pentru vehiculele rutiere înmatriculate în Republica Moldova sau în România, în următoarele condiții:
 

  • vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul tractor înmatriculat în România sau în Republica Moldova, indiferent de ţara de înmatriculare a semiremorcii tractate de acestea;
  • vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul cu două axe cu semiremorcă cu 3 axe care transportă unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, dacă masa totală a vehiculului este mai mică sau cel mult egală cu 47,0 tone şi înălţimea mai mică sau cel mult egală cu 4,50 m;
  • vehiculele sunt compuse dintr-un autovehicul cu 3 axe cu semiremorcă cu două sau 3 axe care transportă unul sau mai multe containere sau cutii mobile, cu o lungime maximă totală de până la 45 de picioare, dacă masa totală a vehiculului este mai mică sau cel mult egală cu 50,0 tone şi înălţimea mai mică sau cel mult egală cu 4,50 m;
  • masele pe axe ale vehiculelor prevăzute la punctele 2 şi 3 nu depăşesc masele maxime pe axe care pot fi autorizate în circulaţie, aşa cum sunt ele prevăzute la art. 41 alin. (8) din Ordonanţa Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  • traseul autorizat va avea ca puncte de origine/destinație Constanţa port - Albiţa PTF, autorizațiile speciale de transport putând fi emise pentru ambele sensuri ale traseului;


Precizăm că termenul de aplicare al acestor derogări este de 3 (trei) luni de la data publicării Ordinului viceprim-ministrului, ministrului transporturilor și infrastructurii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii