Marian Foca, somat sa justifice absenta banilor
Marian Foca, somat sa justifice absenta banilor
PSD-istul Marian Foca
este suspectat că, la plecarea de la conducerea Uniunii, nu ar fi plecat cu
mâna goală, ci ar fi luat cu el şi aceşti bani. Lipsa lor a fost constatată de
noua contabilă a organizaţiei. „Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă că
Biroul Operativ al UJ CNSLR Frăţia, filiala Constanţa, a analizat Nota de
Constatare prezentată de contabila Uniunii, precum şi punctul de vedere al
comisiei de Revizie Financiară, cu privire la verificarea registrului de casă
al Uniunii, pentru fiecare lună din perioada octombrie 2008 - februarie 2009,
constatându-se existenţa unei diferenţe între soldul final scriptic şi cel
faptic, mai precis o lipsă valorică de 5.399,88 lei", se precizează în
documentul care a fost trimis atât la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei
de Muncă Constanţa, noul loc de muncă al ex-sindicalistului, cât şi la
domiciliul acestuia. În acelaşi act se mai face precizarea că, la data de
31.12.2008, s-a constatat un sold foarte mare al casei, de 11.205,95 lei.
Reprezentanţii Uniunii au găsit suspect acest fapt pentru că, la momentul
respectiv, nu ar fi fost necesară depozitarea unei sume aşa de mari, întrucât
nu urma să se efectueze o cheltuială la sfârşit de an. Membrii CNSLR Frăţia au
intrat la bănuieli şi atunci când au constatat că, la data de 19.12.2008,
soldul casei era de 4229,19 lei şi în aceeaşi zi s-a mai efectuat o ridicare de
numerar de 7.000 lei de la bancă, „fără să existe o justificare". „Membrii
Consiliului Judeţean, întruniţi în şedinţa extraordinară din data de
15.04.2009, au hotărât în unanimitate să vă transmitem prezenta scrisoare prin
care vă invităm să vă prezentaţi personal la sediul Uniunii, în termen de trei
zile de la primirea scrisorii, pentru a justifica (cu documente sau bani) lipsa valorică din
casă a sumei de 5399,88 lei, neexistând un act de predare-primire a funcţiei de
preşedinte", se menţionează în adresă. Documentul i-a fost trimis lui Marian
Foca ieri, deci are termen până pe 25 aprilie să se prezinte la sediul Uniunii
Judeţene. În caz contrar, sindicaliştii se vor adresa organelor abilitate
pentru soluţionarea situaţiei create.
Decis să-i dea în
judecată
În replică, Marian Foca respinge acuzaţiile ce i se aduc şi spune că este „penibil" ceea ce i se întâmplă şi că sunt persoane care vor să-l discrediteze. PSD-istul a declarat că şi-a încheiat contractul de muncă cu CNSLR Frăţia în condiţii bune şi că, în perioada de preaviz, adică între 16 şi 31 ianuarie 2009, nu a fost înştiinţat de existenţa acestor nereguli. Foca este decis să dea în judecată Uniunea.
{mos_ri:Marian Foca}Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- Marian Sârbu 15 Oct, 2010 23:13 Mai stii mariane cqnd cerseai la mine în birou postul de laITM de la ministrul muncii M.S. Te agitai ca o pantera si acum URLIIII ca stii finante management.asi tu curaj sa spui cuiva sa se lase de management cu gura pqna la urechii in public??? ai tu curaj care alergai cu acel cineva sa-i faci reclama la ...aoleu FATARNICU_LE nu ti-a iesit malaiul si ai cazut la pace cu adversaru..ce caracter josnic ai!
- ariadna 23 Apr, 2009 11:44 Foca hocus-pocus preparatus
- Costica 23 Apr, 2009 10:17 Hotul!! El numai de asa ceva este in stare.Este un personaj fals. Nu are simtul responsabilitatii. Omule! Esti o nulitate. Du-te si du banii de unde i-ai subtilizat pt ca nu sunt ai tai.
- Costica 23 Apr, 2009 09:12 El nu recunoaste niciodata nimic, de ce ar recunoaste acum. Mai Foca nu te mai da ceea ce nu poti fi! Viseaza ca degeaba visezi. Daca natura nu te-a inzestrat si nu ai nici caracter, nici ca vei pute avreo data sa reprezinti ceva. Sa-ti fie rusine nemernicule pt toate relele facute. Sulfa ce esti