Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:30 12 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mariana Gaju a depus juramantul

ro

21 Jun, 2008 00:00 937 Marime text
1213990255.jpg

Primarul comunei Cumpana si-a prelungit oficial mandatul incepand de ieri, cu inca patru ani

Evenimentul a avut loc intr-un cadrul festiv, in sala mare a Casei de Cultura Cumpana. Sedinta de constituire a noului Consiliu Local a avut un caracter public, locuitorii din Cumpana fiind prezenti cu mic cu mare la prima sedinta din noul mandat. Cu aceasta ocazia, primarul Mariana Gaju a fost "asaltata" cu zeci de buchete de flori din partea tinerilor si mai putin tinerilor locuitori ai comunei. La manifestare a fost prezent si Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care a dat binecuvantarea primarului Mariana Gaju, noului Consiliu Local, dar si locuitorilor intregii comune. Mai intai a fost investit noul Consiliu Local, astfel incat Mariana Gaju sa-si poata depune juramantul de primar in fata Consiliului legal constituit. Rand pe rand, cei 17 consilieri ai comunei au jurat sa faca tot ce le sta in putinta pentru binele Cumpenei. Dupa ce si-au intrat oficial in atributii, alesii locali au asistat, alaturi de sutele de oameni prezenti in sala, la depunerea juramantului de catre Mariana Gaju, care a jurat sa continue proiectele si sa faca tot ce-i sta in putinta pentru ca localitatea sa arate din ce in ce mai bine. Ea a subliniat ca proiectele imediate pe care si le-a propus sunt repararea Bisericii Sfanta Maria, finalizarea sediului primariei si construirea pietei agroalimentare, obiective ce fot fi date in folosul comunitatii in perioada urmatoare. Odata cu juramantul dat pentru a munci in slujba comunitatii pe care o reprezinta, Mariana Gaju le-a marturisit celor prezenti ca are de respectat si un juramant personal. "De pe 6 octombrie 2007 am jurat sa nu mai fumez", a afirmat primarul comunei, iar marturisirea a fost primita cu ropote de aplauze din partea auditoriului. "Nu pot sa jur ca nu voi mai ridica tonul pentru a spune: , ca acolo este nevoie", a adaugat Mariana Gaju, si a fost din nou aplaudata.

Constantin Balan, reconfirmat viceprimar

Cu ocazia primei sedinte a Consiliului Local a fost ales, asa cum cere legea, si viceprimarul. Social-democratul Constantin Balan a fost reconfirmat in functie, iar Mariana Gaju si-a exprimat aprecierea fata de cel cu care a facut echipa opt ani si care va sprijini proiectele pe care ea le va initia si in urmatorii patru ani. "Domnul Constantin Balan mi-a spus ca reprezinta echipa barbatilor puternici din spatele primarului Mariana Gaju si asa este. El este viceprimarul de care Mariana Gaju nu se teme si care va face tot posibilul sa duca la indeplinire proiectele pe care ni le propunem", a declarat primarul comunei Cumpana. Tot in cadrul sedintei de ieri, au fost constituite si comisiile de specialitate. Evenimentul s-a incheiat intr-o atmosfera plina de emotie, dar si de bucurie, atat din partea locuitorilor comunei, dar si din partea primarului Mariana Gaju si a consilierilor, care pornesc din nou la drum pentru realizarea proiectelor de interes pentru comunitate.

Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU {/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii