Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:06 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Marinela Voivozeanu, numită în conducerea Șantierului Naval 2 Mai (DOCUMENT)

ro

03 Apr, 2023 09:50 1611 Marime text

În cadrul Adunarii Generale Ordinare a Acționarilor Șantierului Naval 2 Mai SA a emis în data de  24.03.2023 hotărârea prin care a emisă numirea prtin care se aproba, cu 6264800 voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, alegerea în funcția de administrator provizoriu Mirelei Voivozeanu, începând cu data de 04.04.2023.

Marinela Voivozeanu a declarat pentru libertatea.ro. că habar n-a avut ce „promovare” i se va da. „Promovare”, acesta este termenul folosit de lidera locală. Ea mărturisește că nici nu a aplicat pentru ceva anume. 

Potrivit libertatea.ro., Marinela Voivozeanu a deținut funcția de purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Călărași, iar în decembrie 2022 fusese numită manager la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”. 
 

 
Iată ce prevede documentul oficial: 

S.A. Mangalia, convocata in conformitate cu dispozitiile  Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ale Legii nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare, prevederile Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, prevederile Regulamentului A.S.F.nr. 5/2018 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata, cu modificarile si completarile ulterioare,cu prevederile O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanta corporativa a intreprinderilor publice, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 111/2016,  prevederile Actului constitutiv al  societatii  Santierul Naval 2 Mai S.A.,  legal constituita in data de 24.03.2023, ora 11.30,

HOTARASTE 


1. Se ia act de incetarea mandatului de administrator provizoriu a doamnei Lacramioara Daniela NICOARA in data de 04.04.2023.
Se aproba, cu 6264800  voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, prelungirea mandatelor de administratori provizorii a urmatoarelor persoane:

- Viorel BELEUZU si Emilia-Mirela DAVID .

Se aproba, cu 6264800  voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, alegerea in functia de administrator provizoriu a doamnei Mirela VOIVOZEANU, incepand cu data de 04.04.2023.
 
2. Se aproba, cu 6 264 800 voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, stabilirea duratei mandatelor administratorilor provizorii, care va fi de 4 luni, dar nu mai tarziu de data desemnarii administratorilor in conditiile O.U.G. nr. 109/2011, cu modificarile si completarile ulterioare, daca procedura de selectie se va finaliza in interiorul acestui interval, sau pana la data revocarii din functie.
 

3. Se aproba, cu 6 264 800 voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, stabilirea indemnizatiei brute fixe lunare a administratorului provizoriu neexecutiv al societatii, care va fi cea stabilita prin Hotararea A.G.A. Societatii SANTIERUL NAVAL 2 MAI S.A. Mangalia din data de 28.09.2018, respectiv 3.500 lei. Aceasta este unica forma de remuneratie a administratorilor provizorii.
 
4. Se aproba, cu 6 264 800 voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, imputernicirea doamnei Cristina-Gabriela DRAGOMIR in vederea semnarii contractelor  de mandat care se vor incheia  cu administratorii provizorii ai Societatii SANTIERUL NAVAL 2 MAI S.A. Mangalia, in forma anexata  ordinului 370/14.03.2023.

5. Se aproba, cu 6 264 800 voturi pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, data de 13.04.2023 ca data de inregistrare, respectiv de identificare a actionarilor asupra carora se rasfrang efectele hotararilor A.G.O.A. din data de 24.03.2023 si data de 12.04.2023 ca ex-date, in conformitate cu dispozitiile Legii nr. 24/2017 privind emitentii de instrumente financiare si operatiuni de piata.

6. Se aproba, cu 6 264 800 actiuni pentru, reprezentand 93,8878% din capitalul social, imputernicirea Directorului General al Societatii SANTIERUL NAVAL 2 MAI S.A. Mangalia ,sau a inlocuitorului acestuia in vederea efectuarii procedurilor si formalitatilor prevazute de lege in scopul inregistrarii hotararii A.G.O.A. la Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Constanta. Mandatarul sus mentionat va putea delega puterile acordate conform celor de mai sus unei alte persoane, salariata a societatii.

În secțiunea Documente a materialului puteți consulta propunerile pentru acestă funcție. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii