Măsurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța în sprijinul cetățenilor afectați de ploile torențiale (DOCUMENT)
Măsurile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța în sprijinul cetățenilor afectați
02 Sep, 2024 13:59
ZIUA de Constanta
342
Marime text
Având în vedere fenomenele hidrometeorologice periculoase manifestate pe raza județului Constanța, marcate prin avertizări de cod roșu,care au inclus averse torențiale (peste 220 l/m2), frecvente descărcări electrice, vijelii puternice și grindină, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a emis Hotărârile nr. 10 din 31.08.2024 și nr. 11 din 02.09.2024, prin care au fost aprobate măsuri de sprijin pentru cetățenii afectați.
Măsurile aprobate:
1. Distribuirea de mijloace de cazarmament: Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța va distribui către Primăria Amzacea 30 de paturi și 20 de saltele, pentru a ajuta populația afectată. Transportul acestor materiale va fi asigurat de ISU „Dobrogea”, iar responsabilitatea manipulării și distribuirii lor către cetățeni va reveni Primăriei Amzacea.
2. Solicitarea de construcții modulare pentru cazarea familiilor sinistrate: Prefectura Județului Constanța va solicita Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale (ANRSPS) 6 construcții ușoare, din elemente modulate, necesare pentru cazarea familiilor afectate din comuna Amzacea. Transportul acestor construcții va fi asigurat de ANRSPS, până la locul de amplasament stabilit de Primăria Amzacea.
3. Atribuirea de responsabilități la nivel local: Primarul comunei Amzacea a fost împuternicit să coordoneze acțiunile necesare pentru recepția și amplasarea construcțiilor modulare, să desemneze responsabili pentru aceste activități și să asigure integritatea și utilizarea corespunzătoare a acestor resurse.
În ceea ce privește pagubele produse, acestea vor putea fi determinate cu exactitate doar după ce comisiile de evaluare din fiecare localitate vor finaliza evaluarea afectării patrimoniului public și a proprietăților cetățenilor, urmând ca rapoartele să fie înaintate Guvernului României.
Prin aceste măsuri, autoritățile se angajează să asigure siguranța și sprijinul necesar pentru locuitorii comunei Amzacea, grav afectați de fenomenele meteorologice extreme. Instituția Prefectului Județul Constanța și toate instituțiile implicate vor continua să monitorizeze situația și să ofere suport suplimentar, dacă va fi necesar.
‘‘În limita competențelor legale, vom continua să acționăm pentru alertarea populației și pregătirea autoritătilor cu atributii pentru gestionarea potențialelor probleme, repunerea situațiilor în starea inițială și ajutorarea persoanelor afectate de orice situație de urgență care ar putea apărea pe raza județuluiConstanța.’’, a declarat prefectul județului Constanța, Silviu-IulianCoșa.
Citește și
Un inspector din cadrul CJC și-a cerut transferul la Direcția de Asistență socială a Primăriei Galați (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii