Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:28 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Medicul Tudor Ciuhodaru De 1 Mai se dă startul la „patologia de iarbă verde“. Cei mai afectaţi sunt „gratargiii“, „sportivii“, „insolaţii“ şi „căpuşaţii“

ro

01 May, 2023 16:02 1122 Marime text
Foto cu rol ilustrativ: Facebook/MDLPAMedicul Tudor Ciuhodaru, de la Spitalul de Urgenţă ''Prof. Dr. Nicolae Oblu'' din Iaşi, afirmă că de 1 Mai se dă startul la ''patologia de iarbă verde'' şi menţionează că din experienţa anilor trecuţi sute de persoane vor avea nevoie de îngrijiri medicale, motiv pentru care prezintă un mic ghid de prevenţie şi prim ajutor, conform Agerpres.ro

Potrivit medicului Tudor Ciuhodaru, în aceste zile sunt trei categorii de persoane afectate de excesul alimentar şi nu numai.

"Cei mai afectaţi sunt "gratargiii", "sportivii", "insolaţii" şi "căpuşaţii". Alcoolul şi "sălbaticii" care îl consumă în exces pun mari probleme prin numărul crescut de accidente rutiere, agresiuni şi come etilice. De asemenea, manipularea defectuoasă a recuzitei utilizate în pregătirea grătarelor, precum cuţitele, soluţiile inflamabile sau lichidele fierbinţi este urmată adesea de plăgi şi arsuri, cu sedii şi grade variate, a căror evoluţie este complicată de tratamentele improvizate sau prezentarea tardivă la spital. Micii sau carnea grasă preparată pe grătar, asociată eventual cu consumul berii, declanşează o gamă largă de simptome legate de patologia digestivă, de la gastrite, crize ulceroase, colici până la pancreatite şi hemoragii digestive", afirmă europarlamentar dr. Tudor Ciuhodaru.


Conform acestuia, la toate aceste patologii se adaugă contuziile, entorsele şi luxaţiile, care "sunt frecvente mai ales la cei la care sportul este doar o activitate de sfârşit de săptămână" iar arsurile solare apar adesea "la doamnele şi domnişoarele ce vor să se bronzeze complet în doar câteva ore sau la domnii care îşi expun musculatura în timp ce se ocupă de grătar sau participă la competiţiile de ocazie".

Medicul Tudor Ciuhodaru afirmă totodată că este nevoie în continuare să păstrăm un regim alimentar adaptat patologiei digestive sau metabolice.

"Chiar dacă sărbătorim 1 Mai sau alte sărbători creştine, ori ieşiţi în weekend la un grătar, recomand să nu faceţi exces de alcool pentru că există risc de pancreatită sau hemoragie digestivă atunci când e asociat micilor şi grăsimilor, şi, mai ales, nu urcaţi la volan după ce aţi băut alcool. Trebuie atrasă atenţia că orice arsură, prin lichid fierbinte, flacără sau solară, se tratează la spital. În niciun caz nu aplicaţi ulei, smântână, iaurt pe zona arsă. După cum spuneam, nu exageraţi cu activităţile sportive, mai ales după luni întregi pline de sedentarism. Expunerea prelungită la soare poate duce la arsuri şi insolaţii, aşa că evitaţi expunerea la orele amiezii, asiguraţi o îmbrăcăminte adecvată, ochelari de soare, pălărie precum şi hidratare corespunzătoare prin consum de apă, iaurt, ceai dar nu şi alcool, deoarece vă face vulnerabili şi la temperaturile crescute. Nu în ultimul rând, verificaţi copiii la duşul de seară sau de după ieşirile la iarbă verde pentru a descoperi eventualele "puncte negre", legate de muşcătura de căpuşă", mai recomandă dr. Tudor Ciuhodaru

 Agerpres.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii