Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:30 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Membrii comunităţii musulmane din România celebrează prima din cele 29 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan. Urmează o lună de post și de rugăciune

ro

23 Mar, 2023 08:32 1472 Marime text
Muftiatul Cultului Musulman, foto: Facebook/Muftiatul Cultului Musulman din RomaniaMembrii comunităţii musulmane din România vor celebra astăzi, joi , 23 martie 2023, prima din cele 29 de zile ale Lunii Sfinte Ramazan. Va fi o lună de post și de rugăciune, în acest timp credincioșilor musulmani fiindu-le interzis să se hrănească și să se hidrateze din zori de zi până la apusul soarelui. Învăţăturile islamice impun ca musulmanii să parcurgă acest ciclu spiritual profund, distinct normelor cotidiene, pentru primenirea corporală și spirituală.

Potrivit unui comunicat al Muftiatului Cultului Musulman din România, în această lună, a iertării şi a milei, musulmanii trebuie să aibă, cu precădere, un comportament specific preceptelor islamului, postul fiind considerat un mijloc de purificare, un exerciţiu de autocontrol şi o dovadă de credinţă.

Potrivit tradiţiei şi preceptelor religioase, postul şi efectuarea rugăciunilor zilnice sunt urmate în perioada nocturnă de cina Iftar. În aceeaşi perioadă, masa rituală de dinaintea zorilor - Sahur, este luată în familie.
Postul din Luna Ramazan reprezintă unul dintre cei cinci stâlpi ai religiei, alături de Mărturisirea credinţei (Shahada), Cele cinci rugăciuni obligatorii (Salah), Pelerinajul la Mecca (Hajj) şi Contribuţia anuală de solidaritate cu nevoiaşii (Zakat).

În religia islamică, Luna Ramazan semnifică începutul revelării Coranului Cel Sfânt Profetului Muhammed (PbuH)de către Îngerul Gavriil, eveniment ce a avut loc în Noaptea Sfântă de Kadir, a 27-a noapte din Luna Sfântă Ramazan, în peştera Hira din muntele Nur, de lângă oraşul Mecca, în anul 610, revelaţie ce a durat 23 de ani.

Conform religiei islamice, Postul Ramazanului este un act de pietate şi recunoştinţă faţă de Allah, Cel Care i-a revelat Profetului Muhammed Cartea Sfântă Coranul, iar tradiţia spune că în această perioadă sunt deschise porţile Paradisului, cele ale iadului sunt ferecate, iar diavolii sunt încătuşaţi.

Un moment important pentru credincioşii musulmani în perioada Lunii Ramazan este Noaptea de Kadîr celebrată anul acesta în noaptea de 17/18 aprilie, când se consideră că Allah Atotputenicul a început revelarea Cărţii Sfinte, Coranul, către Profetul Muhammed (PbuH).

Muftiatul Cultului Musulman din România transmite întregii comunități musulmane îndemnul de a folosi acest prilej și anume Luna Sfântă Ramazan, pentru rugăciune și căință, precum și îndemnul de a se apropia mai mult de semeni.
 

„Fie ca Luna Sfântă Ramazan să fie binecuvântată!


Ramazan ayîmîz qayîrlî bolsîn!
Ramazan ayımız hayırlı olsun!
Ramadan kareem!“- a transmis Şeful Cultului Musulman din România, Muftiu Muurat Iusuf
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii