Memorandum de înţelegere semnat de MApN şi Microsoft România privind colaborarea în domeniul tehnologiei informaţiei
Memorandum de înţelegere semnat de MApN şi Microsoft România privind colaborarea în domeniul tehnologiei informaţieiMinisterul Apărării Naționale a semnat recent Memorandumul de Înțelegere cu Microsoft România privind colaborarea în domeniul tehnologiei informației, securității și apărării cibernetice.
Ca urmare a acestei colaborări, Microsoft va furniza atât informații care vizează experiența practică la scară globală, cât și exemple de bune practici și beneficiile aduse de implementarea unor tehnologii sau ecosisteme inovatoare precum cele referitoare la aplicații ale Inteligenței Artificiale, Data Analytics, Cloud, Big & Open Data, Internet of Things, ZeroTrust, Data Lake și Data Warehouse etc., transmite MApN prin intermrediul unui comunicat oficial.
Totodată, Microsoft va pune la dispoziția Ministerului Apărării Naționale informații referitoare la tehnologii privind infrastructuri securizate, servicii și platforme standard pentru colaborare, cu accent pe securitatea și protecția datelor ca piloni principali pentru consolidarea capacităților de securitate cibernetică și analiză a amenințărilor din spațiul cibernetic.
Cu privire la semnarea acestui document, șeful Direcției comunicații și tehnologia informației (CIO), generalul de brigadă dr. Mihai Burlacu, în calitatea sa de coordonator al procesului de transformare digitală la nivelul instituției, a evidențiat importanța colaborării dintre Ministerul Apărării Naționale și Microsoft România, subliniind că „procesul de transformare digitală al Armatei României, critic pentru obținerea superiorității informaționale și decizionale, reprezintă o prioritate în vederea realizării unui ecosistem agil, care să faciliteze folosirea datelor ca resursă strategică la scara organizației, să accelereze cercetarea, inovarea și dezvoltarea în acest domeniu și care să permită integrarea tehnologiilor avansate la nivelul capabilităților militare, precum și menținerea relevanței organizației din perspectivă tehnologică., mai transmite sursa citată.
Încheierea Memorandului de Înțelegere cu Microsoft România face parte din efortul nostru constant de a implica sistematic actorii relevanți din mediul privat și mediul academic în acest proces de o importanță deosebită pentru Armata României”.
„Colaborarea între mediul public și cel privat constituie o metodă eficientă de accelerare a dezvoltării la nivel național. Credem în transparență și în puterea unui dialog deschis pe marginea unei agende comune, care să genereze beneficii pentru toate sectoarele economiei și ale societății. Securitatea cibernetică este un domeniu căruia Microsoft îi acordă o importanță aparte, în lume și în egală măsură în România. Peisajul amenințărilor din această sferă este în continuă schimbare, așa că este important să ne asigurăm că dispunem de toate instrumentele și soluțiile necesare pentru a le opri. Suntem onorați să contribuim, alături de Ministerul Apărării Naționale, la consolidarea domeniului tehnologia informației, cu accent pe securitate cibernetică, ca parte a unei societăți digitale sigure și reziliente”, a declarat Bogdan Putinică, manager general Microsoft România.
Totodată, cele două părți confirmă faptul că Memorandumul de Înțelegere nu conține niciun angajament al Ministerului Apărării Naționale de a achiziționa ofertele comerciale ale Microsoft și nu obligă părțile la o posibilă colaborare comercială.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp