Meniu tradiţional kazah şi multă voie bună Nauryz, sărbătoarea renaşterii naturii şi a oamenilor, celebrată de marea familie a Rompetrol Rafinare (galerie foto+video)
Meniu tradiţional kazah şi multă voie bună: Nauryz, sărbătoarea renaşterii naturii şi a oamenilor, celebrată
22 Mar, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
3814
Marime text
Pentru al doilea an, marea familie a Rompetrol Rafinare, companie membră a KMG International, a marcat, aşa cum se cuvine, Nauryz. În Kazahstan, pe data de 22 martie, când este ziua echinocţiului de primăvară, se sărbătoreşte Nauryz, adică Anul Nou. Nauryz înseamnă „zi nouă“ şi simbolizează bunătate, bogăţie, fericire, dragoste şi prietenie.
Conducerea companiei a adus şi o iurtă (locuinţă mobilă din Asia Centrală), interiorul său fiind amenajat cu minunate covoare şi broderii kazahe. Cei prezenţi la eveniment au putut intra în iurtă şi admira cele prezentate.
Un cort mare, amplasat chiar în parcarea companiei Rompetrol Rafinare, a găzduit marea petrecere. Sute de angajaţi, subcontractori şi parteneri ai Rompetrol Rafinare au serbat împreună Nauryz. Printre invitaţi s-au numărat Cătălin Dumitru - vicepreşedinte al KMG Internaţional, Abzal Doszhanov - director operare Rompetrol Rafinare, Yedil Utekov - directorul general al Rompetrol Rafinare, Alexey Golovin - vicepreşedintele Grupului KMG International. În afară de conducerea KMG International, la sărbătoarea primăverii au fost invitaţi şi reprezentaţii autorităţilor publice locale. Printre cei prezenţi s-au numărat şeful ISU Dobrogea - Daniel Popa, inspectorul-şef adjunct al ITM Constanţa - Marian Becheanu, Florin Chelaru - primarul oraşului Năvodari, Dumitru Babu - viceprimar Primăria Constanţa, dar şi reprezentanţi ai Primăriei Corbu.
Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare, le-a vorbit celor prezenţi despre importanţa sărbătorii pentru poporul kazah. „Celebrăm una dintre cele mai importante sărbători ale poporului nostru. Sărbătoarea are o istorie de 500 de ani, fiind marcată în toată Asia Centrală şi Mijlocie. Nauryz este o sărbătoare a renaşterii naturii, a primăverii, a oamenilor. După o iarnă lungă, oamenii se întâlnesc şi pregătesc bucate tradiţionale. Nauryz înseamnă o viaţă nouă. Vă deresc prosperitate, belşug şi toate cele bune“.
La rândul său, Abzal Doszhanov, directorul general al Rominserv, a adresat urări cu prilejul sărbătorii. „A devenit deja o tradiţie să sărbătorim Nauryz, împreună, aici la Petromdia. În debutul sărbătorii am ecologizat plaja de la Corbu, am plantat copaci. Nauryz simbolizează bunătate şi fericire. Vă urez sănătate şi prosperitate!“, a spus Abzal Doszhanov.
Şi Cătălin Dumitru, vicepreşedinte al KMG International, a ţinut să felicite organizatorii pentru minunata sărbătoare. „Iată-ne în al doilea an de sărbătoare al frumosului eveniment. Facem parte şi noi din cultura celor lângă care lucrăm de atâţia ani. Nauryz are o însemnătate largă şi înseamnă o zi nouă. Am aflat în ultimii ani că Nauryz înseamnă pace. Fără pace nu am fi realizat nimic. Nauryz mai înseamnă solidaritate între generaţii. Avem oameni cu experienţă, avem tineri entuziaşti, avem o împletire de generaţii la Petromidia. Nauryz înseamnă şi o legătură trainică între popoare, între culturi. Ce altă companie din România mai are această împletire frumoasă între naţionalităţi şi culturi? Vă felicit pentru această armonie.
Azi celebrăm diversitatea în compania noastră şi prietenia româno-kazahă. Buna noastră colaborare, de-a lungul celor 12 ani, a făcut ca graniţa dintre noi să se estompeze. Această sărbătoare este nu doar a colegilor noştri din Kazahstan, ci a noastră, a tuturor. Azi avem rezultate frumoase şi oameni pe care ne putem baza. Am evoluat de la o companie românească la un grup internaţional. Peste 6.000 de angajaţi, care operează pe 11 pieţe principale din Europa şi Asia Centrală. Avem investiţii de peste un miliard de dolari în această rafinărie, care are o capacitate de peste cinci milioane de tone de ţiţei procesaţi.
Managementul grupului a ales să petreacă Nauryz la Petromidia, deoarece rafinăria este motorul activităţii noastre. Oameni ca dumneavoastră fac ca rafinăria să prospere în fiecare an şi să se ridice la cele mai înalte standarde din regiune. Am încercat mere să ne punem amprenta şi să investim în calitatea vieţii oamenilor din Năvodari, investind în proiecte importante care au vizat sănătate, cultură şi educaţie. Grupul KMG Internaţional a investit peste 4 milioane de dolari, în ultimii zece ani, în sistemul de sănătate românesc“, a transmis Cătălin Dumitru.
Mase îmbelşugate, cu mâncare tradiţională kazahă
Pentru această sărbătoare, mai mulţi bucătari veniţi special din Kazahstan la Rompetrol Rafinare au preparat numeroase feluri de mâncare tradiţională kazahă: kazan-kebab, beshbarmak, kuyrdak, plov, nauryz kozhe, samsa, baursak, chak-chak şi hvorost. De altfel, în kazahă, această masă festivă se numeşte „Dastarkhan“ şi, conform tradiţiei, oamenii se bucură de ea împreună cu cei dragi. Pentru Nauryz, pregătirea mesei festive are ca temă centrală cifra 7, care reprezintă cele şapte zile ale săptămânii. Toate preparatele conţin şapte ingrediente şi o masă include şapte porţii.
Printre multe preparate delicioase, Beshbarmak, mâncare naţională kazahă, este întotdeauna în meniu şi este preparată din carne şi aluat, după o reţetă specială.
Nauryz Kozne este un fel de mâncare care se prepară pentru festivitatea Nauryz. Pentru a pregăti acest fel de mâncare, se utilizează şapte ingrediente: apă, sare, cereale, lapte, brânză, făină şi carne. Toate aceste ingrediente folosite simbolizează sănătate, fericire, succes, prosperitate.
Kuydrak este o tocană delicioasă, bine-cunoscută de popoarele din Asia Centrală. Acest fel de mâncare se prepară din carne de miel şi măruntaie, în grăsime topită. Kuyrdak înseamnă în limba kazaha a prăji, iar preparatul se pregăteşte exclusiv în ceaun, pe foc deschis.
Baursak sunt nişte gogoşi făcute din aluat dospit şi prăjite în ceaun. Acest fel de mâncare este nelipsit de pe mesele de sărbătoare.
Hvorost este un preparat de cofetărie asemănător fursecurilor fine şi crocante, pentru care se folosesc făină, ouă, unt, lapte şi zahăr.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii