Mentor pentru generații de elevi, profesorul Ion Moiceanu a trecut la cele veșnice
Mentor pentru generații de elevi, profesorul Ion Moiceanu a trecut la cele veșnice
15 Jul, 2022 12:56
ZIUA de Constanta
4069
Marime text
A încetat să mai bată, ieri, inima lui Ion Moiceanu – profesor de istorie, pedagog/dascăl, publicist, om de cultură, cetățean de onoare al satului său natal Rucăr, om de vază al neamului Moiceanu, coborât la Tomis de pe minunatele meleaguri muscelene.
„Biografia sa a îmbinat armonios dragostea pentru Rucăr și Muscel cu cea pentru Dobrogea, care i-a fost a doua casă, iar cele două iubiri au crescut mistuite aprig de o iubire exemplară, mai mare (și “autentică”, așa cum îi plăcea s-o spună), pentru istoria românilor.
Din jumătatea dobrogeană a Profesorului Moiceanu citez, succint, descrierea sugestivă a prof. univ. dr. Stoica Lascu: “După absolvirea Facultăţii de Istorie din Bucureşti, va fi repartizat în Dobrogea – al cărui fiu adoptiv va fi din 1962, devenind cu timpul unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi dascăli de Istorie ai României de la Mare (are la activ şi numeroase diplome de merit, de „profesor evidenţiat”, zeci de elevi evidenţiaţi la diverse concursuri şcolare şi olimpiade): a fost profesor la şcolile din Zorile şi Ciocârlia de Sus, la Liceul din Ostrov, director la Urluia, pentru ca din 1977 (când a luat Gradul Didactic I, fiind cel mai tânăr profesor de Istorie din regiune cu acest suprem grad profesional), prin concurs, să profeseze la Liceul Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanţa, iar după desfiinţarea acestuia, la Liceul Teoretic Ovidius”.
Despre jumătatea rucăreană a Profesorului Moiceanu se va scrie mai mult, în perioada următoare, mai ales că acesta nu a părăsit niciodată, afectiv, Rucărul său natal, cărând toți munții lui prin toată Țara.
Este emblematic că până și ultimul său articol, “Fermecătorul Rucăr natal, din Antichitate până-n contemporaneitate”, aflat în prezent sub tipar la revista “Agora” din Constanța, este dedicat Rucărului. Conștiința sa de veghe pentru Rucăr și pentru familia Moicenilor n-a știut să se stingă vreodată. În lungile săptămâni de suferință din primăvara acestui an, gândul său copleșitor era (insistent) la Rucăr. Îl chema Rucărul acasă.
Se va scrie mult (sper) despre domnul Profesor Moiceanu în lunile și anii ce vor veni. Despre cărțile sale (“Pagini din istoria adevărată a poporului român”, Editura Dobrogea, Constanța, 2009 și “Personalități marcante și evenimente memorabile din istoria adevărată a poporului român”, Editura StudIS, Iași, 2019), despre articolele din periodicele și revistele culturale de la Tomis, din “Agora”, “Cuget Liber”, “Ziua de Constanța” etc", a transmis Dorin Popescu, consilierul primarului Vergil Chițac.
Corpul neînsuflețit al domnului Profesor va fi depus astăzi la Casa Albastră Constanța. Mâine, 16 iulie 2022, va avea loc înmormântarea Profesorului Ion Moiceanu.
Dorin Popescu mai scrie că mentorul său, profesor Ion Moiceanu, s-a bătut ca un leu pentru reînființarea Liceului Militar de Marină “Alexandru Ioan Cuza” din Constanța, a cărui închidere i-a afectat din temelii încrederea în sănătatea noastră instituțională.
„Figura sa de profesor charismatic, temperamental, pasional, titanic și exotic locuiește încă natural și amplu în conștiința foștilor săi elevi.
Avea o vocație enciclopedică, un spirit academic riguros și disciplinat, care combina facil date și idei, într-o chimie spumoasă și irepetabilă.
A fost un pedagog desăvârșit, care a știut să transmită emoție și dragoste.
A vorbit despre istoria românilor, în comunism, cu un permanent curaj asumat. Ne-a deschis mereu porți spre autenticitate și performanță.
Ne-a făcut să iubim România mai mult decât am fi știut fără el.
A fost un orator desăvârșit, care îmbina alchimic ideile tari cu lungi digresiuni culturale. Nu plictisea niciodată. În tot ce făcea avea o originalitate naturală, un stil inconfundabil, curtenitor, aristocrat, rafinat și exploziv.
Pasiunea era ingredientul nedezmințit al tuturor formelor sale de viață, de la cele personale la cele publice.
Avea o capacitate tulburătoare de a atrage și fascina.
A trăit în paradigma etică desăvârșită moștenită de la moșnenii rucăreni.
Freamătul munților musceleni nu s-a stins niciodată în el. Munții de la Rucăr au cântat până la moarte în inima sa.
A iubit și a slujit până la moarte familia și casa sa părintească din Rucăr. Casă căreia i-a jurat credință dintotdeauna. Casă căreia i-a fost reazăm dintotdeauna. Casă căreia, la plecarea din viață a mamei sale Maria, i-a reînnoit jurământul de fidelitate. A promis atunci, după intrarea în eternitate a părinților săi Maria (născută Pârnuță) și Ion Moiceanu (și deopotrivă a mamei mele, Maria-Puița, sora lui cea mare), că va fi “cârmaciul” neamului Moiceanu, pe “corabia” tulburată de suferințe și morți a acestui neam. Și-a onorat și această promisiune. A fost “cârmaciul” promis.
Pentru comunitatea locală, Profesorul Moiceanu a fost un punct de reper și un model de performanță în învățământul preuniversitar, o voce emblematică și o conștiință uriașă, care acoperea o geografie generoasă a iubirii, de la Argeș la Dobrogea, din Dobrogea în Basarabia, de la Zorile și Ciocârlia și Ostrov și Urluia și Constanța la Chișinău și Căușeni.
Profesorul Moiceanu a fost și el “o carte neterminată”, așa cum scria cândva el însuși, în „Cuvântul Introductiv”, despre monografia Școlii „Nae A. Ghica” din Rucăr (cea mai veche școală din Țara Românească): „Cartea ce-o tot faci, refaci, prefaci, / E cartea care niciodată / N-a fost și nu e terminată”.
Voi citi întotdeauna această carte, cu gândul la paginile care se vor scrie în continuare, care nu îl vor lăsa pe Profesorul Moiceanu să moară cu adevărat.
Pentru mine, Profesorul Moiceanu a fost nu doar dascălul de care te îndrăgostești iremediabil, model de patriotism, oratorul superb din arene, ci și mentor din umbră al devenirilor mele, antrenor atent al conștiinței mele de veghe, sprijin și prieten în anii mei de ucenicie și de creștere de la Tomis, profesor de istorie care mi-a cultivat și vegheat (alături de tata și de fratele Florin) întâlnirile cu istoria românilor, reazăm și stâlp al familiei, soldat credincios al neamului Moiceanu din Rucăr, urmaș al moșnenilor falnici de odinioară, sursă permanentă de pasiune și de dragoste, frate grijuliu al cinstitei mele mame.
Dragă domnule Profesor Ion Moiceanu, unchiule Nelu, astăzi aș mai adăuga doar atât, în numele și în locul tuturor cuvintelor care trăiesc și cresc înăuntrul inimii mele: DRAGOSTEA NU MOARE NICIODATĂ!", mai transmise Dorin Popescu.
Dumnezeu să-l odihnească!
Citește și:
#citeșteDobrogea Profesorul Ion Moiceanu - argeşeanul devenit dobrogean (galerie foto+document)
Mentor şi model pentru generaţii de elevi, profesorul Ion I. Moiceanu lansează un nou volum despre „istoria adevărată a poporului român“
Sursa foto: arhiva personală a profesorului Ion Moiceanu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii