Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:42 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesaj de condoleanțe pentru unul dintre bărbații decedați în urma scufundării pescadorul „Sea Shark 1” în Marea Neagră

ro

20 May, 2021 16:00 2690 Marime text
  • Colegii lui Costea Nicușor, unul dintre bărbații decedați în urma scufundării pescadorului „Sea Shark 1” în Marea Neagră, deplâng pierderea subită a celui care „și-a riscat viața, ani la rând, pentru a o salva pe a altora”, printr-o postare scrisă pe Facebook.

Iată mesajul integral: 

„Ieri, 19 mai 2021, a fost o zi tristă pentru mulți din comunitatea portuară şi nu numai, împreună cu colegi, cunoscuți, rude şi cei dragi ne-am adunat luându-ne adio şi conducându-l pe ultimul drum pe cel ce ne-a fost ani buni la rând coleg de servici, tată devotat, soț exemplar, cel care s-a ambiționat să urmeze o şcoală superioară de marină cu brio timp în care muncea tură după tură onorându-şi serviciul şi familia, cel care a participat la nenumărate intervenții şi salvări şi care şi-a riscat viața ani la rând pentru a o salva pe a altora. 

Nicu de ieri s-a debarcat definitiv de pe nava numită Viață şi a intrat ultimul în lista de echipaj al fostului Grup de Intervenție şi Salvare Navală ( GISN ) actualmente Arsvom, listă a celor care şi-au făcut propriul lor echipaj undeva departe de noi ceilalți de aici, undeva în largul nesfârşit al stelelor.

Alături de Temu, Tomiță Vicențiu, Nea Gică, Cojocaru, "Elementu', Ovidel, Bănică Viorel, Pagu Mihai, Cătălin Ispas, Cristian Zarafu, Paul Ivan, Viorel Noghi, Petcu Sorin, Cojocaru Liliana şi mulți alții, Costea Nicuşor s-a semnat şi intrat în lista de echipaj a eternității navigând şi salvând vieți şi nave prin alte lumi. 

O viață întreagă petrecută şi dedicată mării!”


Reamintim că ieri, Suciu Daniel, Iulian Onae și Costea Nicușor, cei trei bărbați decedați după ce pescadorul „Sea Shark 1” s-a scufundat în apele Mării Negre, au fost conduși pe ultimul drum.

În data de 17 mai 2021, la ora 08:20, Centrul Maritim de Căutare și Salvare de Vieți Omenești pe Mare (MRCC) din cadrul Autorității Navale Române a fost informat de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență Tulcea că pescadorul „Sea Shark 1”, pavilion România, nu s-a întors la baza de acostare din portul Midia.

Citește și: Tragedie fără margini. Cei trei bărbați, morți după ce un pescador s-a scufundat în Marea Neagră, conduși pe ultimul drum (video)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii