Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:24 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

ro

26 Jun, 2024 10:44 574 Marime text
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. 

Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. 

"26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătate deosebită pentru România şi ne oferă prilejul de a ne manifesta respectul faţă de unul dintre simbolurile fundamentale ale identităţii şi unităţii naţionale. Tricolorul reprezintă un liant puternic între prezent, trecut şi viitor, iar arborarea drapelului nostru la ceremoniile care marchează evenimente istorice şi la competiţiile sportive naşte, în inimile românilor, sentimentul profund de apartenenţă la ţară şi neam. Aducem un pios omagiu tuturor înaintaşilor noştri, eroi care au luptat şi s-au jertfit pentru o ţară independentă, suverană, unitară şi indivizibilă. Drapelul ne reaminteşte, în mod simbolic, de valorile fundamentale ale naţiunii noastre, afirmate, promovate şi protejate cu consecvenţă de către românii din ţară şi de pretutindeni", se arată în mesajul lui Iohannis.

Iohannis aminteşte de priorităţile strategice ale României.


"România este un stat modern, guvernat de principii democratice, parte a marii familii euroatlantice. Consolidarea profilului ţării noastre în NATO şi în Uniunea Europeană, precum şi în cadrul Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii constituie priorităţile strategice ale politicii externe şi de securitate ale ţării noastre. Astăzi, privim cu mândrie la Drapelul Naţional şi reflectăm cu recunoştinţă la istoria pe care o poartă cu sine!", adaugă Klaus Iohannis, transmite Agerpres.



Citește și:

Ziua Drapelului Național. Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu această ocazie
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii