Mesajul Părintelui Patriarh pentru copiii și tinerii care urmează să intre în perioada de examene
Mesajul Părintelui Patriarh pentru copiii și tinerii care urmează să intre în perioada de examene
16 Jun, 2023 10:32
ZIUA de Constanta
1099
Marime text
Este o perioada solicitantă pentru elevi în această perioadă. Aceștia intră în perioada de examene.
Cu acest prilej, Părintelui Patriarh a transmis un mesaj pentru copiii și tinerii care urmează să intre în perioada de examene:
Vă prezentăm în continuare mesajul Patriarhului:
Binecuvântare şi încurajare pentru examene
Iubiţi elevi, dragi tineri,
Biserica a susținut și promovat de-a lungul întregii sale istorii, care este și o istorie culturală, școala, formarea intelectuală, spirituală și morală a omului.
Examenele pe care le susținem în viață sunt cele mai bune prilejuri de evaluare și maturizare intelectuală într-ο societate din ce în ce mai animată de competiție, dar şi trepte necesar de urcat spre înțelegerea și dobândirea unor valori care sporesc necesara cultură a dialogului și întrețin normala comuniune între oameni.
La începutul acestei perioade cu examene, plină de firească emoție și intens consum intelectual, îi îndemnăm pe părinţi și profesori, dar şi pe preoţii din parohiile voastre, să vă susţină concret fiecare în sfera sa de competență și comunicare cu voi, unind sfatul bun și încurajarea cu rugăciunea și ajutorarea personală.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Învățătorul şi Lumina lumii, să vă dăruiască pace sufletească, mult curaj, succes și bucurie!
Cu părintească iubire şi binecuvântare,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
foto: basilica.ro.
Citește și: Patriarhul Daniel i-a transmis o scrisoare ÎPS Teodosie. Ce i-a scris?
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii