Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:48 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul primit de Vasile Dîncu de la ministrul ucrainean al Apărării, în urma videoconferinţei avute

ro

14 Mar, 2022 20:57 1270 Marime text
Ministrul Apărării Naționale, foto: Facebook/ Vasile DîncuMinistrul apărării naționale, Vasile Dîncu, a avut luni, 14 martie, o convorbire, prin videoconferință, cu omologul ucrainean, Oleksii Reznikov, în contextul situației de securitate determinată de războiul declanșat de Federația Rusă asupra Ucrainei în data de 24 februarie a.c.


Pe timpul convorbirii au fost abordate evoluțiile dinamice ale situației de securitate din Ucraina, fiind evidențiat curajul armatei ucrainene în a lupta pentru țara lor, a transmis Ministerul Apărării Naționale. 


Ministrul român al apărării a reiterat solidaritatea cu poporul ucrainean, susținerea totală şi necondiționată a independenței, suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele recunoscute la nivel internațional. În context, oficialul român a menționat eforturile autorităților și societății civile din România pentru acordarea sprijinului necesar populației ucrainene refugiate în urma agresiunii militare a Federației Ruse.


Ministrul Vasile Dîncu a evidențiat operaționalizarea, la Suceava, a unui hub umanitar, un centru logistic de stocare și distribuire a ajutoarelor pentru acordarea asistenței umanitare către Ucraina.


Ministrul ucrainean al apărării a mulțumit părții române pentru sprijinul acordat până în prezent, inclusiv pentru umanitatea manifestată de poporul român față de refugiații ucraineni, subliniind faptul că, în situația actuală, orice ajutor este necesar și binevenit.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii