Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:54 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mesajul transmis de Ludovic Orban cu ocazia începerii noului an școlar „Respectați regulile de protecție și de siguranță sanitară, prețuiți educația!“

ro

14 Sep, 2020 10:57 1153 Marime text
  • Premierul Luodvic Orban a transmis un mesaj cu ocazia începerii noului an școlar.
Iată mesajul prim-ministrului Ludovic Orban cu ocazia începerii noului an școlar

“Copiii și adolescenții României încep astăzi un an școlar atipic, un adevărat test pentru întreaga societate, având în vedere prioritățile de protecție sanitară ale momentului, în contextul pandemiei COVID-19. Educația este condiție de bază pentru o societate civilizată și, după aproape șase luni în care au fost nevoiți să se adapteze învățământului la distanță, elevii se întorc în clase pentru a-și continua pregătirea cu o lecție în plus pe care trebuie să o învețe: grija față de propria sănătate și față de cei din jur.

Ne dorim să asigurăm tinerei generații acces la învățământ de calitate, dar este, în egală măsură, important ca actul educațional să aibă loc într-un mediu sigur și din punct de vedere sanitar. Pericolul infectării cu noul coronavirus încă nu a trecut, ceea ce vedem, din păcate, zilnic, în evoluția numărului de cazuri. Ne confruntăm cu un inamic diferit față de virusurile cunoscute până acum, iar soluția pe care o avem la îndemână este să împiedicăm transmiterea lui, respectând câteva reguli simple de igienă și de distanțare fizică. Responsabilitatea revine fiecăruia dintre noi, pentru ca lucrurile să nu ia o turnură mai greu de gestionat din punct de vedere sanitar.

Acest început de an școlar reprezintă o provocare pentru toți: elevi, familiile lor, cadre didactice și, nu în ultimul rând, autoritățile cu atribuții în domeniu. Va fi un efort comun pentru ca școlile care vor funcționa în regim clasic să nu devină vectori de transmitere a noului coronavirus, iar acolo unde orele se vor desfășura online să asigurăm calitatea actului educațional.

Îi îndemn pe toți să se implice în acest efort. Purtați mască, respectați regulile de protecție și de siguranță sanitară, prețuiți educația!

Vă urez succes la învățătură, dragi elevi, pentru că doar munca temeinică și perseverența sunt căi sigure pentru realizările voastre! Respectați-vă profesorii, respectați-vă părinții și bunicii! Protejați-vă pe voi și pe toți cei dragi! Regăsirea colegilor, prietenilor este cu atât mai plăcută după o perioadă atât de lungă și dificilă, dar lucrând împreună, chiar în lipsa apropierii fizice, formând echipă, vă veți bucura de noi experiențe educative. Împreună trecem mai ușor testul pandemiei!

Profesorilor și tuturor cadrelor didactice le urez succes în misiunea lor nobilă de formare a generațiilor de mâine. Aveți acum încă o responsabilitate importantă: împreună cu medicii și cu toți cei din prima linie, veți contribui la protejarea sănătății elevilor și la combaterea răspândirii virusului.

Adresez un gând bun părinților, le transmit să aibă putere pentru a-și susține copiii în această perioadă dificilă.

Tuturor, multă sănătate și succes!”, a tranmis premierul.



Sursa foto: Facebook/ Guvernul României
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii