Meteorologii avertizează! Risc de avalanșe în Carpații Meridionali
Meteorologii avertizează! Risc de avalanșe în Carpații Meridionali
19 Feb, 2025 20:11
ZIUA de Constanta
317
Marime text



Meteorologii sibieni avertizează că este risc însemnat, de gradul trei din cinci, de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine în masivele Bucegi, Făgăraș și Parâng din Carpații Meridionali, potrivit Buletinului nivometeorologic transmis miercuri seara, informează Agerpres.
„La peste 1,800 m, zăpada de la suprafață, depusă în ultima săptămână, măsoară 20...30 cm, este de tip pulver, ușoară, fără consistență și puțin stabilă. Pe văi și în zonele adăpostite sunt însă depozite mai însemnate, de peste 50-60 cm. Stratul de pulver este depus peste zăpada veche și deja întărită, la care nu prezintă aderență. În apropierea crestelor sunt formate unele plăci de vânt, fragile și cu rezistență scăzută. Datorită temperaturilor extrem de scăzute, zăpada își va păstra structura și se va menține ușoară și fără consistență. Stratul de pulver aflat în partea superioară a stratului se poate fisura și disloca, alunecând peste stratul întărit din interior și ducând la declanșarea de avalanșe de dimensiuni medii și doar izolat mari, chiar și la supraîncărcări slabe - riscul va fi însemnat (3)'', explică meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Sub 1.800 de metri în Bucegi, Făgăraș și Parâng, riscul de avalanșe este mai mic, de gradul doi.
Cel mai mare strat de zăpadă a fost măsurat de meteorologi pe platforma meteorologică de la la Ceahlău-Toaca, din Carpații Orientali, unde sunt 89 de centimetri de zăpadă.
Citește și
Risc mare de producere de avalanșe la Bâlea Lac! Meteorologii avertizează
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii