Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:23 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Metoda inedită prin care un bărbat a reușit să fure 3.000 euro şi 12.000 lei dintr-o maşină. Cum funcționează dispozitivul folosit

ro

17 Mar, 2022 18:48 1668 Marime text
Cum arată dispozitivul folosit Foto Poliția Română
Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut de poliţiştii nemţeni după ce ar fi furat suma de 3.000 euro şi 12.000 lei dintr-o maşină parcată la un centru comercial din Târgu-Neamţ.



Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu, a declarat că suspectul a folosit un dispozitiv electric pentru a bruia telecomanda de închidere a maşinii.


"Din cercetări a reieşit că, la data de 14 martie a.c., un bărbat în vârstă de 52 ani, din judeţul Mureş, ar fi sustras dintr-un autoturism aflat în parcarea unui complex comercial din Târgu-Neamţ suma de 12.000 lei şi 3.000 euro. În acest sens, bărbatul ar fi folosind un dispozitiv pentru bruierea semnalului telecomenzii şi un echipament special adaptat pentru deschiderea autoturismului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

 

Poliţiştii au efectutat o percheziţie la domiciliul bărbatului şi au ridicat articole de îmbrăcăminte, un dispozitiv pentru bruierea semnalului şi suma de 3.000 lei.



În baza probatoriului administrat, procurorul a dispus măsura reţinerii pentru 24 ore a suspectului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.



Bărbatul va fi prezentat, joi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamţ, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.


În activităţi au fost angrenaţi poliţişti din cadrul IPJ Mureş şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Mureş.



Sursa Agerpres
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii