Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:11 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mai mulți operatori economici din stațiunea Mamaia, verificați de polițiști! Au fost aplicate mai multe amenzi

ro

04 Jul, 2024 17:40 674 Marime text
La data de 3 iulie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico – Financiare au desfășurat o acțiune pentru combaterea faptelor care aduc atingere legislației economice.

Potrivit IPJ Constanța, astfel, au fost efectuate ativități de control la 25 de operatori economici din stațiunea Mamaia.

„În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 9 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.000.

Cinci dintre sancțiunile contravenționale au fost aplicate   pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 28/1999, privind obligația agenților economici de a uitliza aparate de marcat electronice fiscale, fiind ridicată în vederea indisponibilizării suma de1.107 lei, iar patru pentru nerespectarea prevederilor Legii 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe“ - au mai precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Citelte și: 

Fost profesor din Constanţa, care și-ar fi atins elevii în zonele intime, sub control judiciar!
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii