Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:21 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Micuţii de la Liceul „Callatis" şi-au vândut creaţiile la licitaţie

ro

08 Dec, 2008 03:09 2069 Marime text
callatis_targ_1.jpgLiceul Teoretic „Callatis" a găzduit, sâmbătă, 6 noiembrie, una dintre cele mai originale manifestări, „Târgul de Sfântul Nicolae", ce a reprezentat finalizarea proiectului „Artă, tradiţie şi dragoste de frumos".

Evenimentul a fost organizat de Liceul Teoretic „Callatis" şi Clubul Rotary Internaţional Mangalia şi i-a avut drept invitaţi pe părinţii celor circa 400 de elevi ai şcolii, implicaţi în proiect, membri ai Clubului Rotary Mangalia, Fundaţiei „Callatis", alături de primarul oraşului, Mihai Claudiu Tusac.
Pe lângă diplomele de excelenţă, oferite, din partea liceului şi a Clubului Rotary, cadrelor didactice de specialitate implicate în proiect şi ONG-urilor locale, pentru sprijin, a mai fost răsplătit şi invitatul special al manifestării, astronautul Dumitru Prunariu. „Acesta le-a vorbit copiilor despre importanţa de a ţinti cât mai sus, de a-şi alege orice meserie îşi doresc, dându-se drept exemplu pe sine însuşi", ne-a declarat coordonatorul proiectului din partea Liceului „Callatis", înv. Olga Bulboacă.
Pe tot parcursul evenimentului, cei circa 400 de elevi din ciclul primar şi gimnazial au expus, spre vânzare, tot atâtea obiecte, confecţionate chiar de ei, din materiale reciclabile. Astfel, simple pahare din plastic, carcase de CD-uri, frunze, conuri, melci, scoici, lemn, piatră etc au devenit adevărate obiecte de artă. Dovada că aceste obiecte au fost apreciate de toţi a constat în sumele licitate pentru fiecare dintre creaţiile micilor artişti. Banii rezultaţi din aceste licitaţii vor servi la achiziţionarea unei „table interactive", un produs educaţional care va stimula interesul elevilor pentru cunoaştere, va spori calitatea şi eficienţa actului didactic.
O astfel de tablă costă în jur de 3.000 de euro. Pentru a ajunge la această sumă, copiii vor mai organiza evenimente similare celui de sâmbătă - de Sfântul Valentin, pe 14 februarie, sau în jurul datei de 1 martie, când vor confecţiona, din nou, obiecte ecologice cu specificul fiecărei sărbători, pe care le vor scoate la licitaţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii