Mihail Kogălniceanu, 200 de ani de la naşterea unei mari personalităţi a Dobrogei

Mihail Kogălniceanu, unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale, s-a născut la data de 6 septembrie 1817, la Iași, în Principatul Moldovei, într-o familie de boieri.

A fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric și publicist român. A devenit prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea din 1859 a Principatelor Dunărene în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I.

Şi-a început cariera politică în calitate de colaborator al prințului Mihail Sturdza, ocupând totodată şi funcția de director al Teatrului Național din Iași. A publicat multe opere împreună cu poetul Vasile Alecsandri și activistul Ion Ghica.

A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăileane. A fost unul dintre ideologii Revoluției de la 1848 în Moldova, fiind autorul petiției „Dorințele partidei naționale din Moldova”.

După Războiul Crimeii, prințul Grigore Alexandru Ghica l-a însărcinat cu elaborarea unui pachet de legi pentru abolirea robiei romilor. Împreună cu Alecsandri, a editat revista unionistă „Steaua Dunării”, a jucat un rol important în timpul alegerilor pentru Divanurile ad-hoc, și l-a promovat cu succes pe Cuza, prietenul său pe tot parcursul vieții, la tron.

Kogălniceanu a susținut prin propuneri legislative eliminarea rangurilor boierești și secularizarea averilor mănăstirești. Eforturile sale pentru reforma agrară au dus la o moțiune de cenzură, care a declanșat o criză politică care a culminat cu lovitura de stat din mai 1864, provocată de Alexandru Ioan Cuza pentru implementarea reformei.

Kogălniceanu a demisionat în 1865, în urma conflictelor cu domnitorul. După un deceniu, a pus bazele Partidului Național Liberal, dar mai înainte de a jucat un rol important în decizia României de a participa la Războiul Ruso-Turc din 1877-1878, război care a dus la recunoașterea independenței țării.

În urma Tratatului de Pace adoptat pe 1 iulie 1876, România era nevoită să cedeze Rusiei judeţele din sudul Basarabiei, Cahul, Bolgrad şi Ismail, primind la schimb Delta Dunării, Insula Şerpilor şi Dobrogea


Ultimii ani din viaţă

Mihail Kogălniceanu s-a îmbolnăvit grav în 1886, petrecându-şi ultimii ani publicând documente istorice din fondul Eudoxiu Hurmuzachi, mediatizând descoperirile arheologice din perioada Greciei și Romei antice în Dobrogea de Nord, și colecționând documente străine legate de istoria României.

Unul din ultimele sale discursuri, ținut în fața Academiei în prezența regelui Carol I și a soției sale Elisabeta de Wied, a fost un sumar al întregii sale cariere de om politic, intelectual și funcționar public.

Mihail Kogălniceanu a murit la data de 1 iulie 1891, la Paris, în timpul unei operații, iar locul său de la Academie a fost luat de Alexandru Dimitrie Xenopol. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.


Mihail Kogălniceanu şi Dobrogea

Repopularea regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră cu români din Transilvania, Moldova, Oltenia sau Muntenia s-a făcut în mare parte datorită lui Mihail Kogălniceanu. Locuitorii au recunoscut că „n-ar fi îndrăznit să se statornicească în Dobrogea dacă n-ar fi fost îmbărbătaţi de Kogălniceanu”.

Kogălniceanu a iubit mult Dobrogea. Ca să dea un bun exemplu pentru colonizarea noii provincii, a împrumutat de la bancheri pentru a cumpăra pământ de la refugiaţii turci şi tătari. Totodată, a construit şi case. În Constanţa a deţinut trei. În cea de pe faleză, poposea uneori Regina Elisabeta.

În 1884 Mihail Kogălniceanu şi fratele său, Vasile, au ctitorit biserica „Sfânta Ecaterina” din Tuzla. În curtea bisericii, se află bustul lui Mihail Kogălniceanu, din bronz. Bustul este amplasat pe un postament din marmură.

Numeroase localități din România îi poartă numele, printre care şi două localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea. Mihail Kogălniceanu este şi numele aeroportul internaţional situat în judeţul Constanţa.

Sursă foto: Istorie pe scurt