Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Militarii Forțelor Aeriene ale Republicii Moldova se antrenează în Poligonul Capu Midia din județul Constanța (FOTO)

ro

11 Nov, 2021 14:17 1424 Marime text

În Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu" a avut loc stagiul de pregătire a unui detașament din Forțele Aeriene ale Republicii Moldova pentru cunoașterea și exploatarea sistemului antiaerian S-60.
 
Scopul activității a fost perfecționarea militarilor pentru executarea tragerilor reale cu sistemul de artilerie antiaeriană S-60. 
 
Tunurile de calibrul 57 mm au fost puse la dispoziție de Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene Române.
 
Iată comunicatul oficial al Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană:
 

„În Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu" a avut loc stagiul de pregătire a unui detașament din Forțele Aeriene ale Republicii Moldova pentru cunoașterea și exploatarea sistemului antiaerian S-60 ( tun de calibrul 57 mm). Activitatea a avut ca scop perfecționarea militarilor pentru executarea tragerilor reale cu sistemul de artilerie antiaeriană S-60. 
 
Tunurile de calibrul 57 mm au fost puse la dispoziție, pentru trageri, de Școala de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene Române. Instructorii militarilor din Republica Moldova spun că s-au descurcat excepțional și că au reușit să consume toată muniția alocată. ”Vremea, în mare parte, nu a prea ținut cu noi; am avut condiții neprielnice, am tras și pe ploaie, și pe vânt și pe ceață, lucru care i-a ajutat pe ei să înțeleagă că indiferent de vreme tehnica funcționează, se pot baza pe ea, atât timp cât și pregătirea lor este suficientă și știu ce să facă în orice situație”, a declarat locotenentul Marius Ștefănescu, instructor în cadrul Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Aeriene Române.
 
 Căpitanul Vasile Axente, ofițer în cadrul detașamentului, a fost servant 2 pe unul dintre tunuri și a participat pentru a doua oară la trageri, în Poligonul Capu Midia. “Pentru noi, această misiune a fost deosebită, mai ales că este la final de an de instrucție și toate cunoștințele pe care le acumulăm de-a lungul anului le punem în practică în poligon cu tragerile antiaeriene și terestre. Ne vom întoarce în Republica Moldova unde le vom povesti colegilor noștri experiența pe care am acumulat-o la Capu Midia”, a afirmat ofițerul.
 
Aplicația la care au participat militarii a avut loc în baza unui Protocol încheiat între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării al Republicii Moldova, privind colaborarea dintre forțele aeriene.


 
 “Armata Republicii Modova ține foarte mult la acest proiect și, în ciuda restricțiilor impuse din cauza pandemiei, militarii au venit în România și au ținut să se instruiască, bineînțeles cu respectarea tuturor condițiilor pe care noi le-am stabilit”, a conchis colonelul Viorel-Eugen Bitan, comandantul Centrului Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană “General de brigadă Ion Bungescu”.
 
Aceasta a fost ultima serie de tragere din acest an din Poligonul capu Midia, urmând ca activitatea practică să fie reluată în luna februarie 2022.“


Sursă foto: Centrul Național de Instruire pentru Apărare Antiaeriană "General de brigadă Ion Bungescu"
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii