Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, două proiecte în transparență decizională. Ajutoare de mii de euro pentru fermieri
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, două proiecte în transparență decizională. Ajutoare de mii
10 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
1352
Marime text
- Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022
- Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 3000 euro/ha.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) anunță că au fost postate în dezbatere publică două proiecte de acte normative ce instituie o serie de măsuri de susținere financiară a legumicultorilor, pentru anul 2022.
Astfel, pe site-ul MADR, au fost publicate:
- Hotărârea pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022 și
- Hotărârea pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi”, precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia, în anul 2022
„Știu cât de important este pentru fermieri să aibă din timp acces la informații despre sprijinul pe care Ministerul Agriculturii îl poate oferi, pentru a-și putea pregăti și gestiona lucrările agricole. De aceea am ținut să lansăm rapid în dezbatere publică actele normative privind măsurile de sprijin pentru producția de legume în spații protejate și pentru producția de usturoi. Programul Tomata a fost un program de succes, de aceea îl relansăm pe principiile inițiale. În același timp, am prevăzut fonduri și pentru susținerea producției în ciclul II a altor legume deficitare pe piață, astfel încât românii să aibă acces mai facil la legume crescute din pământul nostru. Sunt programe gândite pentru fermieri, pe baza propunerilor venite de la aceștia. Îi încurajez în continuare să ne transmită propunerile dumnealor, pentru că eu consider că dialogul permanent cu fermierii este calea corectă pentru dezvoltarea agriculturii”, a declarat Adrian Chesnoiu.
Principalele propuneri ale actelor normative vizează:
- Programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022
- Schema de ajutor de minimis se aplică pe întreg teritoriul României în anul 2022, pentru susținerea producției de legume în spații protejate, astfel:
a) tomate
II. Cultivate în ciclul II de producție:
b) ardei gras și/sau lung-kapia;
c) castraveți;
d) fasole păstăi;
e) salata;
f) spanac;
g) ceapă verde;
Valorificarea producțiilor prevăzute la alin. (1) lit. d) se face în perioada 1 martie –10 iunie inclusiv pentru ciclul I de producție și respectiv 20 octombrie -9 decembrie, inclusiv pentru ciclul II de producție.
Sprijinul financiar se acordă beneficiarilor pentru maximum 2 culturi, respectiv o singură cultură în ciclul I de producție/1000 mp și/sau o singură cultură în ciclul II de producție/1000mp, în anul 2022.
Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis/beneficiar poate fi de 4000 euro respectiv:
a) 3000 euro/cultură în Ciclul I/1000mp/beneficiar;
b) 1000 euro/cultură în Ciclul II/1000mp/beneficiar;
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 225.000.000 milioane de lei, reprezentând echivalentul a 45 mililoane de euro şi se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2022.
- Programul de susținere a producției de usturoi în anul 2022
Valoarea maximă a sprijinului financiar de ajutor de minimis care se acordă beneficiarilor este de 3000 euro/ha.
Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis prevăzute de prezenta hotărâre sunt în sumă de 22.263.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 4.500.000 euro și se asigură din bugetul aprobat MADR pe anul 2022.
Actele normative pot fi consultate pe site-ul MADR, la secțiunea Transparență decizională. Cetățenii și instituțiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: politici.agricole@madr.ro
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Ministerul Agriculturii alocă peste 22 de milioane de lei în 2022 pentru susţinerea producţiei de usturoi
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii