Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:39 30 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Apărării Naționale anunță exerciții de mobilizare în 2024!

ro

16 Jan, 2024 17:01 1302 Marime text

Ministerul Apărării Naționale va continua să desfășoare și în 2024 verificarea stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții de mobilizare, care vor fi organizate în șase județe.

Perioadele și locurile de desfășurare ale acestor exerciții, precum și oportunitățile de documentare pentru mass-media vor fi anunțate în timp util de către structurile de informare publică ale MApN.

Scopul exercițiilor este de a verifica completarea cu resurse umane și materiale a unităților, realizarea coeziunii acționale între militarii activi și rezerviști, precum și instruirea specifică fiecărei arme.

Angajatorii au obligația de a asigura prezența rezerviștilor care au calitatea de salariați ai operatorilor economici, prin acordarea unui concediu suplimentar plătit de maximum cinci zile, pe baza unei adeverințe eliberate de centrul militar, conform prevederilor cuprinse la art. 75 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, transmite un comunicat din partea MApN. 

Documentele pentru convocarea rezerviștilor la exerciții vor fi trimise prin intermediul structurilor specializate ale Ministerului Afacerilor Interne.

Potrivit sursei citate, exercițiile de mobilizare se desfășoară anual conform Legii nr. 355/2009 privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război, ale Legii nr. 477/2003, republicată, privind pregătirea economiei naționale și a teritoriului pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale ,,Planului verificării stadiului pregătirii populației, economiei și a teritoriului pentru apărare prin exerciții și antrenamente în perioada 01.01 – 31.12.2024”, aprobat de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.

De asemenea, centrele militare vor continua actualizarea datelor personale ale rezerviștilor din evidență, conform prevederilor cuprinse la art. 51 Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare.



Citește și:


MApNVideoconferința ministrului apărării naţionale cu omologul ucrainean. Dezbatere strategică online

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii