Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:15 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Dezvoltării 2,82 miliarde de euro pentru eficientizare energetică și consolidare seismică

ro

24 Mar, 2022 17:06 1158 Marime text
Sursa foto Pixabay

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), Cseke Attila, a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că luni, 28 martie, vor fi publicate cele cinci ghiduri ale solicitantului și va fi lansată platforma digitală pentru familiarizarea beneficiarilor eficientizării energetice și consolidării seismice.

„În data de 1 aprilie, Ministerul Dezvoltării va lansa cel mai mare apel de proiecte, cu cea mai mare finanțare de până acum, pentru eficientizarea energetică și asigurarea siguranței seismice a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice, finanțate prin PNRR și gestionate de MDLPA”


Acesta a explicat că din 2009 până în 2021, Ministerul Dezvoltării a eficientizat energetic 2.719 blocuri, iar 28 de clădiri au fost consolidate seismic.

„Acum, prin PNRR, vom eficientiza energetic și consolida seismic 4.333 de clădiri. Acest lucru înseamnă economie de energie și protejarea mediului înconjurător, prin diminuarea emisiilor de CO2.

4.333 clădiri eficiente înseamnă că vom economisi mai multă energie decât producția anuală a hidrocentralei Vidraru și vom evita emisii echivalente cantității de CO2 reținut într-un an de 755.000 hectare de pădure”. 


Ministerul Dezvoltării, prin Valul Renovării, componentă a PNRR, are un buget de 2,17 miliarde de euro, iar, prin supracontractarea de 30%, se va ajunge la 2,82 miliarde de euro, ceea ce permite eficientizarea energetică a 1.733 blocuri și 2.600 clădiri publice.

Din această sumă, 130 milioane de euro vor fi alocate pentru consolidarea seismică a aproximativ 130 de blocuri, iar 230 milioane de euro sunt pentru blocurile din comunitățile expuse riscului de sărăcie și excluziune socială. De asemenea, 152 milioane de euro vor fi destinate consolidării seismice a 325 de clădiri publice.

„Foarte important este faptul că nu se solicită cofinanțare nici din partea autorităților locale, nici din partea proprietarilor, și se aplică principiul primul venit - primul servit. Fondurile sunt teritorializate pe județe pentru a asigura dezvoltarea echilibrată a teritoriului țării”, a reiterat ministrul Cseke Attila, subliniind că România deține un fond construit îmbătrânit, care necesită lucrări de renovare energetică, consolidare seismică, reducere a riscului la incendiu, asigurare a accesibilității persoanelor cu dizabilități și a celor vârstnice.

Cererile vor putea fi depuse online, în format digital, în mod transparent, pe site-ul www.mdlpa.ro/investiții/PNRR, cu un utilizator și parolă securizată aferentă fiecărei UAT, respectiv autoritate centrală, iar aici se vor vedea doar investițiile la care fiecare unitate administrativ-teritorială este eligibilă.

Pe site-ul MDLPA, bugetele disponibile pentru fiecare tip de investiție vor scădea, în timp real, în funcție de solicitările înregistrate. De asemenea, se va vedea și numărul de cereri depuse.

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii