Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:54 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educației Ghidul solicitantului pentru apelul „Formarea profesioniștilor din educația timpurie”, lansat în consultare publică

ro

24 Oct, 2023 18:02 991 Marime text
Ministerul Educației, în calitate de coordonator de reforme și investiții finanțate prin Planul Național de Reformă și Reziliență (PNRR), lansează în consultare publică Ghidul solicitantului aferent apelului de proiecte Formarea profesioniștilor din educația timpurie, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - Componenta C15: Educație.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, scopul prezentului apel de proiecte îl constituie creșterea capacității personalului din creșe și grădinițe să asigure servicii de educație timpurie de calitate copiilor de până la 6 ani. De asemenea, prin acest apel ne propunem să îmbunătățim capacitatea personalului din sectoarele educație, sănătate și social să monitorizeze calitatea educației timpurii.

Alocarea financiară totală pentru acest apel de proiecte este de 14.472.000 de euro, fără TVA.

În cadrul acestui apel sunt eligibile următoarele tipuri de entități:

Universități publice sau private, acreditate sau autorizate provizoriu;

Asociațiile profesionale din domeniul educației timpurii;

Furnizori publici sau privați de formare continuă, organizații neguvernamentale.

Solicitanții eligibili enumerați mai sus pot aplica atât individual, cât și în parteneriat.


În cadrul acestui apel se vor organiza obligatoriu trei tipuri de programe de formare continuă, pentru profesioniștii din serviciile de educație timpurie, cu precădere pentru cele nou înființate:

Program de formarea formatorilor în domeniul curricular pentru personalul  didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie (348 de formatori);

Program de formarea formatorilor în domeniul monitorizării calității serviciilor de educație timpurie antepreșcolară, pentru personalul din sectoarele social, sănătate și educație (252 de formatori);

Program de formare profesională continuă acreditat în domeniul curricular, pentru personalul didactic și nedidactic din serviciile de educație timpurie (21.000 de persoane formate).


Observațiile și recomandările referitoare la ghidul publicat pot fi trimise pe adresa de e-mail educatie.timpurie@edu.gov.ro în perioada 24.10.2023 - 07.11.2023.

Citește și: 

Ministerul Educației face un anunț important despre plăţile salariilor personalului din învăţământ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii