Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:04 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Educației Programul Național „Masă sănătoasă” a fost adoptat prin hotărâre de Guvern

ro

11 Jan, 2024 15:21 863 Marime text
Sursa foto: Pexels


 
  • Guvernul României a adoptat în ședința de astăzi, 11 ianuarie, hotărârea inițiată de Ministerul Educației, act normativ care instituie Programul Național „Masă sănătoasă” (PNMS), potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.

Programul se adresează preșcolarilor și elevilor prezenți la activitățile didactice, pe perioada cursurilor, conform structurii anului școlar, și implică acordarea cu titlu gratuit, zilnic, a unui suport alimentar constând într-o masă caldă sau, după caz, într-un pachet alimentar, în cazul în care masa caldă nu poate fi asigurată, conform sursei citate.
Programul Național „Masă sănătoasă” are ca scop sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor prin oferirea unei alimentații sănătoase care să susțină învățarea, prin crearea motivației pentru studiu, menținerea echilibrului socio-emoțional și întărirea stării de bine a elevului și adoptarea igienei muncii intelectuale la vârste și în contexte diferite.
 

„În vederea asigurării continuității intervenției acordate prin Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 450 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, cele 450 de unități de învățământ preuniversitar beneficiare, aprobate prin HG nr. 999/2023, sunt incluse, de drept, în Programul Național „Masă sănătoasă” pentru anul calendaristic în curs”, se arată în comunicatul ministerului.
Unitățile administrativ teritoriale cu unități de învățământ preuniversitar cuprinse în Programul-pilot de acordare a unui suport alimentar (aceste unități de învățământ fiind incluse de drept în lista aferentă anului 2024) pot începe procedurile de implementare a Programului Național „Masă Sănătoasă” pentru acest an.

Potrivit sursei, finanțarea PNMS se asigură de la bugetul de stat din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul comunelor, orașelor, municipiilor, sectoarelor și municipiului București.

Sumele prevăzute pot fi suplimentate din veniturile proprii ale bugetelor locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau din alte surse de finanțare, legal prevăzute, în următoarele situații:

a) stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei valori zilnice mai mari decât cea prevăzută în HG;
b) creșterea, în perioada aplicării Programului național “Masă sănătoasă”, a numărului de preșcolari/elevi beneficiari din unitățile de învățământ.
Bugetul alocat pentru Programul Național „Masă sănătoasă” în anul 2024 este 1.139.400 mii lei, în beneficiul preșcolarilor și elevilor din maximum 1.000 de unități de învățământ preuniversitar de stat, așa cum este prevăzut în Ordonanța de urgență nr. 115/2023.
 

Citește și
Primele informații din ancheta ISJ Constanța, cu privire la cazul Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida, unde un bărbat a comis fapte și gesturi obscene
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii