Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:09 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Mediului simplifică procedura de licitare a plajelor! Iată ce conține proiectul de ordin (DOCUMENT)

ro

24 Jan, 2023 00:00 1827 Marime text
  • Prin proiectul de ordonanţă de urgenţă au fost prevazute o serie de reglementări considerate optime pentru a putea fi desfășurate în timp util licitațiile privind închirierea plajelor
 
Ministerul Mediului a publicat, în transparență decizională, proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind procedura de închiriere a suprafețelor de plajă turistică pentru sezoanele estivale 2023-2024.
 
În anul 2022 o serie de aproximativ 200 contracte de închiriere a plajei au încetat, prin ajungerea la termen.  În același timp o serie de lucrări privind combaterea eroziunii costiere au fost finalizate sau se află în curs de finalizare, drept pentru care loturile de închiriat au suferit modificări, prin cuprinderea acestor suprafețe noi.
 
În acest context, este necesară efectuarea diligențelor în vederea obținerii unor noi Planuri Urbanistice Zonale, pe raza mai multor unități administrativ-teritoriale, în vederea reorganizării amplasării construcțiilor provizorii care servesc activitățile de turism și agrement pe plaja tursitică a Mării Negre.
 
Având în vedere faptul că emiterea planurilor urbanistice sunt în competența administrațiilor publice locale, autoritățile administrației publice centrale neputând influența în vreun fel deliberările autorităților locale, această situație apare ca un factor independent de voința Guvernului, dar care poate influența negativ procesul de închiriere a plajelor, bun public aparținând domeniului public al Statului Român.
 
Față de stadiul și graficul de realizare a lucrărilor sus-amintite și  ținând cont de încetarea vechilor contracte de închiriere, care fac ca doar în acest moment să poată fi îndeplinite condițiile de închiriere, respectiv suprafețe de plajă libere de sarcini sau contracte, este necesară urgentarea realizării închirierii, termenele optime fiind cu mult depășite, în raport de începerea sezonului estival.
 
Constatând că neemiterea unui act normativ pentru reglementarea acestei situații extraordinare va avea drept consecință iminenta nerealizare a veniturilor proprii ale Administrației Naționale „Apele Române”, în valoare de circa 12,5 milioane lei, doar pentru 2023, respectiv o diminuare a veniturilor bugetului de stat prin nerealizarea cotei aferente de 50% din chiria încasată, în valoare de 6,25 milioane lei. Astfel, prin prezentul proiect de ordonanţă de urgenţă au fost prevazute o serie de reglementări considerate optime pentru a putea fi desfășurate în timp util licitațiile privind închirierea plajelor, în același timp cu respectarea principiilor publicității, tratamentului egal și transparenței.
 
Prin aprobarea proiectului de act normativ se va reduce impactul negativ asupra operatorilor economici din sectorul turistic și al activităţilor de turism pe litoralul Mării Negre, respectiv ar realiza organizarea corespunzătoare a activităţilor specifice sezonului estival și îmbunătăţirea condiţiilor de desfăşurare a activităţilor turistice și de agrement.
 

Prezentul proiect de ordonanță de urgență reglementează organizarea licitațiilor și derularea contractelor de închiriere, prin derogare de la normele comune aplicabile, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, după cum urmează:
  1. reducerea termenelor de desfășurare a licitațiilor, atfel:
  • perioada de publicitate a invitației de participare de la 20 de zile calendaristice la 10 zile până la momentul depunerii ofertei;
  • stabilirea obligației autorității contractante de a pune documentația la dispoziția persoanelor interesate numai prin mijloace electronice (se reduc perioadele în care trebuie pusă la dispoziție documentația de atribuire, în format fizic);
  • perioada de răspuns la clarificări de la 5 zile lucrătoare la 3 zile lucrătoare;
  • transmiterea anunțului de atribuire de la 20 de zile calendaristice la 5 zile calendaristice;
  • reducerea termenului minim de așteptare pentru încheierea contractului de la 20 de zile calendaristice la 10 zile.
        
  1. reducerea numărului de oferte maxim admisibile în prezența cărora poate fi adjudecată licitația (de la 2 oferte la una);
  2. stabilirea termenului contractului de închiriere la 2 ani (sezoanele estivale 2023-2024 - termen minim necesar obținerii noului PUZ) 
  3. posibilitatea analizării ofertelor de închiriere de către mai multe Comisii, organizate la nivelul Administrației Naționale „Apele Române”, în numele și pentru administrator, în condițiile în care, pentru celeritatea procedurii, doar forul ierarhic superior, în speță Administrația Națională „Apele Române”, poate beneficia de aportul oricăruia dintre salariații unităților din subordine, cu atribuții în ceea ce privește aplicarea mecanismului economic specific în domeniul apelor.
 
Aceste propuneri de reglementare subsumate vor conduce la reducerea la jumătate a perioadei de licitație și încheiere a contractelor, în prezent perioada însumând cel puțin 55 de zile.
 
În secțiunea „Documente” poate fi consultată Anexa proiectului de ordin cu lista completă a plajelor care vor fi scoase la licitație
 
PRECIZĂRI:


Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.



Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Investitori imobiliari, firme de transport și din industria ospitalității s-au „duelat“ pentru plajele din sudul litoralului

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii