Ministerul Muncii propune introducerea unei noi pensii în România. Totul despre pensia ocupaţională (document)

19 Dec, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2693
Marime text
Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a publicat în data de 18 decembrie un proiect de lege privind pensiile ocupaţionale, aflat în transparenţă decizională.
Proiectul de lege reprezintă transpunerea directivelor europene adoptate la data de 14 decembrie 2016 privind activităţile şi supravegherea instituţiilor pentru furnizarea de pensii ocupaţionale cu termenul de implementare 13 ianuarie 2019. Prin elaborarea cadrului legislativ pentru organizarea şi funcţionarea fondurilor de pensie ocupaţionale, se creează premisele pentru obţinerea unei pensii ocupaţionale, suplimentară, distinctă şi în completarea tipurilor de pensii acordate în cadrul sistemelor de pensii din România. Se stabilesc prin acest proiect de lege elementele necesare înfiinţării schemelor de pensii ocupaţionale, inclusiv aspectele legate de administrarea acestora.
Componenta de pensii ocupaţionale este prevăzută a fi facultativă. Astfel, iniţierea constituirii unui fond de pensii ocupaţionale aparţine exclusiv unui administrator autorizat, în timp ce schema de pensii este stabilită de fiecare angajator care doreşte şi are capacitatea financiară să ofere angajaţilor săi astfel de beneficii.
La un fond de pensii ocupaţionale pot participa angajaţii unuia sau ai mai multor angajatori. Toate informaţiile privind schema de pensii ocupaţionale sunt furnizate de angajator, iar toate informaţiile privind prospectul sunt furnizate de administrator.
Angajatorul reprezintă participanţii la fondul de pensii ocupaţionale în relaţia cu administratorul, negociază şi semnează contractul de administrare. În cazul în care un angajator decide să stabilească o schemă de pensii ocupaţionale, acesta are obligaţia să ofere schema tuturor angajaţilor săi şi să vireze contribuţii. Angajatul poate participa, dacă doreşte, conform schemei. Angajatorul poate stabili cuantumuri diferenţiate de contribuţie proprie pentru angajaţii săi pe criterii de vechime, funcţii sau drepturi salariale.
Contribuţiile persoanelor care obţin venituri din activităţi independente sunt virate direct de către acestea pe baza numelui, a prenumelui şi a codului numeric personal al participantului. Angajatorul nu poate face reţineri pentru contribuţiile la pensia ocupaţională fără acordul scris al angajatului, consemnat în actul individual de aderare la fond sau, ulterior, într-o notificare transmisă administratorului şi angajatorului.
Resursele financiare ale fondului de pensii ocupaţionale se constituie din contribuţiile convertite în unităţi de fond, drepturile cuvenite moştenitorilor, la care aceştia au renunţat sau care nu au fost revendicate în termen de 15 ani de la data decesului participantului, sumele reprezentând plăţi ale administratorului sau angajatorului din resurse proprii conform obligaţiilor asumate de administrator prin prospect sau de către angajator prin schema de pensii ocupaţionale, precum şi din sumele provenite din investirea veniturilor menţionate mai sus.
Participantul poate să îşi păstreze această calitatea de participant la toate fondurile, urmând a le cumula la momentul deschiderii dreptului de pensie.
În secţiunea „Documente” puteţi vizualiza proiectul de lege publicat de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii