Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:59 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național

ro

05 Dec, 2023 21:03 1295 Marime text
Având în vedere creșterea îngrijorătoare a cazurilor de rujeolă, precum și numărul mare de spitalizări în secțiile de pediatrie și boli infecțioase al copiilor infectați, Ministerul Sănătății a declarat epidemie de rujeolă la nivel național, pentru a face posibilă vaccinarea copiilor cu vârsta cuprinsă între 9 și 11 luni, precum și recuperarea celor nevaccinați sau cu schema de vaccinare incompletă. *

Potrivit Ministerului sănătății, în acest moment, se înregistrează aproape 2.000 de cazuri la nivel național, în 29 de județe. 

De asemenea, Ministerul Sănătății va derula o campanie de informare a părinților, împreună cu medicii de familie, pentru o mai bună aderență la programul de vaccinare. 

„Rujeola este o boală infecțioasă, care se transmite cu ușurință mai ales la copiii nevaccinați, iar, uneori, evoluția este gravă și pot apărea complicații. 

Menționăm că acoperirea vaccinală cu prima doză, la nivel național, este de 78%, iar cu doza a doua, de 62% dintre copiii eligibili, situându-se pe un trend descrescător de mai mult de 10 ani. 

Recenta adoptare a Strategiei Naționale de Vaccinare are în vedere tocmai eliminarea acestor riscuri pentru sănătatea publică, produse de bolile prevenibile prin vaccinare“ - au mai precizat reprezentanții Ministerului Sănătății.

Citește și: 

1.855 de cazuri confirmate cu rujeolă în România nde la începutul anului până în prezent
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii