Ministerul Sănătății, anunț important! Sunt anunțate investiții de peste 80 milioane euro în ambulatoriile de specialitate
Ministerul Sănătății, anunț important! Sunt anunțate investiții de peste 80 milioane euro în ambulatoriile
25 Jul, 2022 12:04
ZIUA de Constanta
1000
Marime text
- Investiții de peste 80 milioane euro în ambulatoriile de specialitate, cu bani din PNRR
Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică astăzi, 25.07.2022, Ghidul solicitantului pentru selectarea a cel puțin 30 de Unități de asistență medicală ambulatorie printr-un apel deschis aferent Componentei 12 - Sănătate, Investiția 1. Dezvoltarea infrastructurii medicale prespitalicești, Investiția specifică 1.3 Unități de asistență medicală ambulatorie.
Cel puțin 30 de ambulatorii/unități medicale publice sau structuri publice care furnizează asistență medicală ambulatorie vor putea fi reabilitate, modernizate, extinse și dotate cu echipamente medicale, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Cele mai multe dintre ambulatorii (cel puțin un număr de 20), vor fi situate în regiuni sau municipalități mai puțin dezvoltate în care PIB/capita este mai mic decât 75% din media UE -27 (în conformitate cu definiția UE).
Pentru investiția în ambulatoriile de specilitate sunt alocate 80.200.000 €.
Valoarea minimă nerambursabilă a finanțării alocată per proiect este de 500.000 euro fără TVA, iar valoarea maximă nerambursabilă a finanțării alocată per proiect este de 2,673 mil. euro fără TVA.
Data lansării apelului de proiecte este 30 septembrie 2022.
Mai multe informații se găsesc pe site-ul Ministerului Sănătății www.ms.ro, secțiunea Noutăți.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii