Miniștrii apărării din statele membre ale UE s-au reunit la Helsinki

29 Aug, 2019 19:35
ZIUA de Constanta
1353
Marime text
Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a participat, în zilele de 28 și 29 august, la Helsinki, la Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE.
Dezbaterile reuniunii au abordat tematici cu privire la inteligența artificială și noile tehnologii, impactul schimbărilor climatice şi ale mediului înconjurăror asupra securităţii şi apărării, precum şi prezența maritimă coordonată. De asemenea, au fost discutate aspecte de actualitate din domeniul amenințărilor hibride, în cadrul unei sesiuni comune cu miniștrii de externe.
Prima sesiune de lucru, care a avut loc miercuri, 28 august, cu participarea Subsecretarului General al ONU pentru operaţii de menţinere a păcii, Jean-Pierre Lacroix, s-a focalizat pe Inteligenţa artificială şi noile tehnologii, inclusiv din perspectiva necesităţii de identificare a impactului pe care inteligenţa artificială îl are asupra conceptelor de apărare şi dezvoltării capabilităţilor, precum şi a beneficiilor pe care noile tehnologii le-ar putea aduce domeniului apărării.
În intervenţia sa, ministrul apărării naţionale a salutat eforturile de creştere a vizibilităţii inteligenţei artificiale pe agenda strategică a UE şi a exprimat susţinere pentru continuarea procesului de reflecţie pe această temă, într-o abordare care să permită cristalizarea unei viziuni comune asupra direcţiilor viitoare de acţiune. Oficialul român a evidenţiat importanţa luării în considerare a principiilor fundamentale care vin în sprijinul eforturilor UE, cum sunt considerentele de ordin etic, cadrul legislativ, criteriile de transparență, predictibilitate, cât şi aspectele cu privire la un management financiar eficient. De asemenea, a subliniat necesitatea unei abordări comune cu alte organizaţii internaţionale, inclusiv prin crearea unui cadru adecvat de reglementare, precum şi a utilităţii dezvoltării cooperării cu NATO pe acest palier.
În cea de-a doua zi a reuniunii, de joi, 29 august, în cadrul sesiunii privind Clima şi apărarea, cu participarea Secretarului general adjunct al NATO, Rose Gottemoeller, miniştrii apărării au avut o discuţie aprofundată, evidenţiind faptul că schimbările climatice reprezintă o ameninţare tot mai mare la adresa păcii şi securităţii, cu impact asupra populaţiei, generând, printre altele, intensificarea fenomenului migraţionist şi reducerea abilităţii statelor de a asigura securitatea.
Ministrul român al apărării naţionale a subliniat faptul că schimbările climatice acţionează ca un „multiplicator al ameninţărilor”, amplificând vulnerabilităţile existente în cadrul societăţilor şi ameninţările la adresa securităţii. De asemenea, Gabriel Leş a susținut eforturile de identificare a unor soluţii pentru energia sustenabilă în domeniul apărării şi a reiterat sprijinul constant al României pe această dimensiune, inclusiv prin organizarea, pe perioada exercitării de către țara noastră a Președinției rotative a Consiliului UE, a celei de-a patra reuniuni a Forumului consultativ privind sustenabilitatea energetică în sectorul de apărare şi securitate. În acest context, ministrul român al apărării a subliniat faptul că schimbările climatice şi influenţa lor asupra securităţii constituie oportunităţi de dialog în relaţia de cooperare UE-NATO.
Referitor la Conceptul UE privind Prezenţa Maritimă Coordonată, ministrul apărării naţionale, Gabriel Leş, a subliniat faptul că acestă iniţiativă reprezintă o foarte bună bază de discuţii şi analize viitoare, în scopul stabilirii unei înţelegeri comune a acţiunilor ce necesită a fi întreprinse în acest domeniu. Oficialul român a exprimat convingerea că iniţiativa va contribui la consolidarea rolului UE ca furnizor de securitate maritimă pe termen lung, la nivel global, în conformitate cu priorităţile şi obiectivele menţionate în Strategia Globală a UE. De asemenea, ministrul Leş a evidenţiat necesitatea unei desemnări echilibrate a „Ariilor Maritime de Interes”, în acest context reliefând importanţa regiunii Mării Negre.
Pe timpul sesiunii dedicate combaterii ameninţărilor hibride, în format comun cu miniștrii de externe, Gabriel Leş a exprimat apreciere şi susţinere pentru măsurile adoptate de UE în acest domeniu şi a evidenţiat contribuţia importantă a Centrului de Excelenţă de la Helsinki în sprijinul construirii capabilităţilor statelor membre UE pe această dimensiune. Totodată, ministrul român al apărării naţionale a subliniat importanţa cooperării UE – NATO, reiterând necesitatea implementării depline a setului comun de propuneri adoptat la Summit-urile NATO de la Varşovia în 2016, respectiv Bruxelles în 2018.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii