Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
08:47 03 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Agriculturii anunță că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor (VIDEO)

ro

06 Feb, 2022 14:57 1434 Marime text


Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a menționat duminică, 6 februarie, într-o conferință de presă, că nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, subliniind că „toate alimentele sunt de bază”.

„Alimentele nu vor fi raţionalizate, ca să eliminăm şi această zonă în care unii care nu cunosc agricultura României şi capacitatea fermierilor români de a produce speculează. Deci nu s-a luat niciodată în calcul raţionalizarea alimentelor, să ajungem ca pe vremurile de dinainte, să luăm alimente pe cartelă", a declarat ministrul Agriculturii. 

Acesta a explicat că se analizează soluții pentru ca românii să poată asigura coșul zilnic de alimente.

„Se discută, se analizează soluţii, pentru a-i proteja pe români să-şi asigure coşul zilnic. În rest, că sunt şase, că sunt 8, că sunt 10, că sunt 15 sau 20, la finalul analizei, cu siguranţă vă vom prezenta aceste date", a precizat ministrul Agriculturii.

Totodată, acesta a spus că vor fi în vedere „aspecte care ţin de angajament bugetar care ţin şi de o echilibrare a pieţei".



„Faptul că pleacă de la poarta fabricii un produs cu un preţ şi ajunge pe rafturile magazinelor la un preţ majorat, să ştiţi că nu producătorul de alimente, care ştie foarte bine să producă şi să ne pună pe masă alimente de calitate şi la un preţ rezonabil are vreo influenţă, ci de foarte multe ori cei care comercializează aceste produse.


Nu de puţine ori am discutat cu fermierii şi cu producătorii de alimente şi îmi spuneau că retailerii nu au acceptat renegocieri de preţuri, nu au acceptat să ajusteze valoarea contractelor, dar cu toate astea, preţurile la raft au crescut. Şi atunci trebuie să ne uităm către cei care fac comerţ, nu către cei care produc", a menţionat acesta.

În acest sens, sunt luate în vedere, la nivel guvernamental, „intervenţii echilibrate", a mai precizat Adrian Chesnoiu.

Sursa foto și video: Facebook/ Partidul Social Democrat 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii